x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Diarra nu a convins

Diarra nu a convins

12 Feb 2010   •   00:00

Antrenorul Stelei, Mihai Stoichiţă, a anunţat vineri, la revenirea echipei în ţară după turneul din Antalya, că fundaşul Boubacar Diarra nu va fi păstrat în lot. "Nu-l păstrez pe Diarra, nu e genul de jucător pe care să-l vreau pentru că avem deja în lot fotbalişti ca Jelev şi Tudose, care sunt de acelaşi profil. Îmi trebuia un apărător cu viteză, un astfel de fotbalist caut şi e important să-l şi găsim. Există variante de peste tot: şi din Cehia, şi din Slovacia şi din mai multe locuri", a spus Stoichiţă, precizând că nu ar avea nimic împotriva unui transfer al lui Cristi Tănase la Dinamo Moscova: "Tănase nu a semnat cu nimeni. În cazul unei oferte de nerefuzat, oricine poate pleca. Dacă ai bani, poţi să te orientezi, să aduci înlocuitori foarte repede". Stoichiţă le-a dat liber două zile elevilor săi, care luni vor pleca într-un nou stagiu de pregătire, în Bulgaria. "Eu încă mai sper să se amâne campionatul. Am înţeles că în week-end va ninge iar. E imposibil să jucăm pe astfel de terenuri", a mai spus Stoichiţă.

×
Subiecte în articol: redactie