x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Din cauza datoriilor, FC Timişoara riscă să nu mai fie programată în campionat

Din cauza datoriilor, FC Timişoara riscă să nu mai fie programată în campionat

26 Oct 2008   •   00:00

Directorul executiv al clubului FC Timişoara, Gheorghe Chivorchian, a declarat, la un post local de televiziune, că gruparea bănăţeană se află în pericol să piardă jucători sau să nu fie programată în campionat din cauza datoriilor.



"Avem datorii, iar dacă nu le plătim putem ajunge în situaţii neplăcute. Există ameninţarea de a pierde jucători sau de a nu fi programaţi la meciuri. Voi avea o întâlnire cu preşedintele Consiliului Judeţean pentru a vedea care sunt perspectivele", a spus Chivorchian.

Omul de afaceri Ovidiu Tender intenţionează să preia clubul prin intermediul unei firme pe care a constituit-o împreună cu Consiliul Judeţean, dar tranzacţia se amână. Singura sumă la care pot spera timişorenii este ultima tranşă a finanţării de 2,5 milioane de euro de la Primăria Timişoara. Această tranşă este în valoare de 1.300.000 de lei.

Echipa FC Timişoara va întâlni, astăzi, pe teren propriu, de la ora 21.00, în etapa a XII-a a Ligii I, campioana CFR Cluj.
Mediafax

×
Subiecte în articol: sport