x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Dinamo - CFR şi Braşov - Vaslui în semifinale

Dinamo - CFR şi Braşov - Vaslui în semifinale

18 Feb 2010   •   00:00

Conform tragerii la sorţi care a avut loc, miercuri, la Casa Fotbalului, Dinamo va juca în semifinalele Cupei României cu CFR Cluj, în timp ce FC Braşov va lupta cu FC Vaslui pentru un loc în ultimul act. "Vom avea o dublă manşă a naibii de grea cu FC Braşov, care este o formaţie cu pretenţii şi valoroasă. Îmi doresc să ne calificăm în finală, nu contează dacă acolo vom întâlni pe Dinamo sau CFR Cluj", a spus după tragerea la sorţi patronul lui FC Vaslui, Adrian Porumboiu, la Sport.ro. "Întâlnim o echipă valoroasă, care şi-a propus să câştige titlul, dar şi Cupa României. Cred că FC Vaslui are în acest moment cel mai valoros lot din Liga I. Pornim cu şansa a doua, însă vom da totul pentru a ne califica în finală", a declarat preşedintele lui FC Braşov, Dinu Gheorghe, pentru site-ul oficial al clubului.
"Înainte de tragere am spus că vreau să jucăm cu Dinamo, e bine, mai ales că vom juca primul meci în deplasare", a spus şi preşedintele lui CFR, Iuliu Mureşan.
Această fază a competiţiei se va disputa în dublă manşă: turul va avea loc la 23-25 martie, iar returul este programat la 13-15 aprilie. Finala Cupei României se va disputa la 26 mai, pe stadionul "Emil Alexandrescu" din Iaşi.

×
Subiecte în articol: redactie