x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Dinamo - Portari straini

Dinamo - Portari straini

de Mihai Igirosanu    |    04 Iul 2006   •   00:00
Dinamo - Portari straini

Principala problema a dinamovistilor, postul de portar, pare sa fie aproape de rezolvare. Antrenorul Mircea Rednic are pe lista mai multe nume, insa favoriti sunt neozeelandezul Glen Moss si belgianul Jean Francois Gillet.

Dupa mai multe zile de gandire, Rednic s-a oprit asupra a doi goalkeeperi, care ar urma sa acopere golul lasat de plecarile lui Vladimir Gaev si Cristian Munteanu.

NEOZEELANDEZ. Incepand de luni, la antrenamentele "cainilor" din cantonamentul de la Albertville este prezent portarul titular al nationalei Noii Zeelande, Glen Moss. Prestatiile jucatorului in varsta de 23 de ani se pare ca l-au satisfacut pe antrenorul Mircea Rednic si Moss a semnat aseara un contract pe patru ani cu alb-rosii. El a mai fost curtat de Universitatea Craiova, insa negocierile au cazut deoarece Moss voia sa i se asigure postul de titular.

BELGIAN. Pe langa neozeelandez, Rednic este aproape sa-l aduca in Groapa si pe fostul portar al lui Standard Liege, Jean Francois Gillet, cel care in urma cu cinci ani, cand apara in Italia, la Bari, a fost suspendat pe o perioada de sase luni dupa ce a fost depistat pozitiv cu nandrolon. Tehnicianul "cainilor" il cunoaste bine pe Gillet, care a sosit in curtea lui Standard chiar in perioada cand Rednic apara culorile gruparii belgiene. Aseara, Dinamo a jucat primul amical, contra elvetienilor de la Chenois, echipa din liga a treia.

VINE SI MARA
Dupa inregimentarea lui Ionel Ganea, foarte aproape sa se alature trupei din Stefan cel Mare este si Bogdan Mara. Acesta este hotarat sa revina la Dinamo, insa este legat de echipa chineza Tianjin Teda, cu care mai are sase luni de contract. "Am avut o discutie si cu Rednic, si cu Cristi Borcea, acum doua-trei zile. Se vrea revenirea mea, eu de asemenea doresc sa ma intorc. Am 28 de ani si acum e momentul sa ma intorc la Dinamo. Daca mai astept un an, doi, ar putea fi mult prea tarziu. Renunt si la banii din China pentru a reveni la Dinamo. E normal ca gruparea chineza sa ceara niste bani pe mine, nu foarte mult, ca sa imi rezilieze contractul", a declarat fotbalistul pentru site-ul suporterilor, Dinamomania.

×
Subiecte în articol: sport