La sosirea din stagiul de pregătire susţinut în Antalya, antrenorul lui Dinamo, Mircea Rednic, a radiografiat perioada, anunţând că încă nu l-a iertat pe Gabriel Tamaş pentru incidentul care l-a exilat la echipa secundă.
Rednic s-a arătat îngrijorat de condiţiile meteo din România, în vederea startului Ligii 1, programat pentru sfârşitul săptămânii viitoare: "Ne-am pregătit foarte bine. Toţi sunt sănătoşi, iar acesta e lucrul cel mai important pentru mine. S-a lucrat foarte bine, am avut meciuri bune în care am primit răspunsuri la fel. Mă bucur că echipa a început să joace bine. Sunt îngrijorat de vreme, noi ne-am pregătit o lună de zile în condiţii foarte bune şi am înţeles că aici, săptămâna viitoare va fi şi mai rău, o să ningă, am impresia că ne-am pregătit degeaba, nu se poate juca în condiţiile astea", a spus Rednic la sosirea pe Aeroportul Aurel Vlaicu.
"TAMAŞ VA PLĂTI"
"Puriul" a mai dezvăluit că este încă supărat pe fundaşul Gabriel Tamaş: "Da, mai sunt supărat pe el, pentru că nu aveam nevoie de aşa ceva şi pentru că a dat ocazia să se vorbească negativ despre Dinamo. A greşit, a fost un accident. El e conştient că a greşit şi de luni va intra în programul normal al echipei. Tamaş e un jucător foarte bun, titular la echipa naţională şi la Dinamo, nu poţi renunţa uşor la un astfel de jucător. Chiar dacă a greşit, va plăti conform regulamentului". Referitor la jucătorii Bruno Simao şi Dino Eze, ultima oară la UTA Arad, respectiv Gloria Buzău, care s-au antrenat ieri dimineaţă cu preparatorul fizic Constantin Niculae, Rednic a spus: "Nu e adevărat, nu a semnat nici un jucător. Dacă semnau, vă spuneam eu. Nu e vorba nici de probe de joc, încă nu se pune problema ca Simao să vină aici, nu ştiu ce aţi inventat voi", a mai spus antrenorul "câinilor", care s-a declarat neîncrezător în privinţa sosirii lui Cosmin Contra: "Nu cred! Eu sunt mulţumit de jucătorii pe care îi am la dispoziţie în lot. Să fim noi sănătoşi până la vară, să vedem cine va fi antrenor şi vom mai vedea". Preşedintele executiv al lui Dinamo, Cristian Borcea s-a declarat indiferent în faţa ameninţărilor meteo: "Suntem într-o formă excelentă, ne bazăm pe un lot valoros şi echilibrat. A revenit şi Mitea, care în tur nu a fost 100% apt de joc. Nu ne interesează dacă se amână sau nu debutul părţii a doua de campionat, jucăm oricând".
Citește pe Antena3.ro