x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Dinamo – Unirea 0-1/Noul lider vine din Ialomiţa

Dinamo – Unirea 0-1/Noul lider vine din Ialomiţa

17 Noi 2008   •   00:00
Dinamo – Unirea 0-1/Noul lider vine din Ialomiţa

Trupa lui Dan Petrescu a devenit aseară noul lider al campionatului, învingând în Ştefan cel Mare o echipă dinamovistă pedepsită aseară pentru toate jocurile modeste practicate în acest sezon.



Unirea s-a impus printr-un gol superb marcat de Marius Bilaşco, în minutul 58, atacantul echipei ialomiţene fructificând la maximum o greşeală a internaţionalului Gabriel Tamaş. Până la final, Dinamo a măcinat în gol. "La pauză am avut o discuţie mai aspră cu băieţii, pentru că i-am simţit mai moi, fără agresivitate. Această echipă merită să fie echipa sezonului, am terminat campionatul trecut în primele trei, am jucat finala Cupei şi am evoluat în Cupa UEFA. E ceea ce merită această echipă după un an excepţional", a declarat antrenorul noului lider, Dan Petrescu. La rândul său, tehnicianul lui Dinamo, Mircea Rednic, a spus: "E trist să iei un gol dintr-o jumătate de şut. Norocul a fost de partea lor. Am primit un gol după o minge pierdută la mijlocul terenului, ceea ce e nepermis, şi am simţit o nervozitate excesivă la unii jucători. Unirea este un lider corect, au un grup foarte bun, un antrenor foarte bun, nu putem decât să-i felicităm."

×
Subiecte în articol: sport