x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Dinamo / Vigo nu-l stie!

Dinamo / Vigo nu-l stie!

de Mihai Igirosanu    |    24 Feb 2006   •   00:00
Dinamo / Vigo nu-l stie!

Imprumutat de Sahtior Donetk la Dinamo, Cosmin Barcauan spune ca, din dragoste pentru culorile alb-rosii, a refuzat un salariu cu 10.000 de dolari mai mare de la echipa rusa, Torpedo Moscova.

Stoperul a dezvaluit ca Mircea Lucescu a fost cel care i-a propus sa revina la Dinamo. Aflat pentru inca trei ani sub contract cu echipa ucraineana, Barcauan va evolua sase luni in echipa pregatita de Esteban Vigo.

DECIZIE. Contactat de reporterii site-ului "Dinamomania", Cosmin Barcauan a povestit cum s-a ajuns la imprumutul sau in Stefan cel Mare. "In primul rand, decizia finala a fost in mana mea. Adica eu am decis sa ma intorc la Dinamo. Putea sa vina oricine sa imi spuna sa plec, si nea Mircea si oricine, daca nu vroiam sa plec, nu plecam. Dar nea Mircea mi-a spus de Dinamo, m-am gandit ce simt pentru Dinamo si m-am gandit ca, in acest moment, e cel mai bine sa ma intorc. Am fost foarte usor de convins", a declarat Barcauan. "Din vara, mai am trei ani de contract cu Sahtior. Deci, obligatia mea e sa ma intorc. Pe urma vom vedea", a completat dinamovistul.

NECUNOSCUT. Antrenorul Esteban Vigo a dezvaluit ca nu-l cunoaste prea bine pe Cosmin Barcauan. "Am putine cunostinte despre el, doar ceea ce mi-au transmis cei din stafful tehnic", a marturisit tehnicianul iberic. Referitor la despartirile de Grigorie si Galamaz, Vigo a spus: "Plecarea lui Galamaz nu ne prejudiciaza prea mult, datorita venirii lui Barcauan. Incercam sa gasim si un om care sa-l inlocuiasca pe Grigorie. Cred ca in lotul pe care il avem exista jucatori care sa indeplineasca acest lucru".

SEDINTA
Ioan Becali s-a aratat multumit de prestatia echipei la ultimul meci de verificare. "Am vazut determinare, pofta de joc, presing si sunt foarte optimist in lupta pentru castigarea campionatului", a declarat presedintele "cainilor". El a negat interesul pentru readucerea la Dinamo lui Daniel Florea, de la Metalurg Donetk, si a lui Cornel Buta, aflat sub contract cu Volin Lutk. "Nu se pune problema altui transfer", a afirmat Becali. Aseara, urma sa aiba loc o sedinta a CA la FC Dinamo, in care sa se analizeze rezultatele echipei din aceasta iarna. Nu era exclusa nici luarea deciziei ca Ioan Becali sa fie demis din functie.

S-AU INTORS
Dupa ce miercuri au invins cu 3-1 echipa macedoneana Rabotnicki Skopje, in ultimul amical din stagiul efectuat in Turcia, lotul dinamovist a revenit aseara in tara, la ora 18:30. Fotbalistii au primit doua zile libere. Presedintele executiv, Ioan Becali, care a asistat la partida cu macedonenii, s-a intors de miercuri seara si a declarat ca le tine pumnii rivalelor de la Steaua si Rapid. "Ajuta si pe Dinamo in perspectiva", a spus Becali.
×
Subiecte în articol: sport dinamo