Fostul şef al Universităţii Craiova, Dinel Staicu, a fost inclus de Sky Sports Magazine, numărul din aprilie/mai 2010, într-un clasament al celor mai excentrici 20 de patroni din sportul mondial.
Controversatul om de afaceri român ocupă poziţia a 14-a în top şi este caracterizat de publicaţia britanică astfel: "În prima sa zi de muncă la club ca şi patron al Universităţii Craiova a concediat şase jucători, înmânându-le fără cuvinte câte un bilet de tren spre Bucureşti. Este deţinător al unui parc tematic şi al unui muzeu dedicat fostului dictator Nicolae Ceauşescu".
Jurnaliştii de la Sky Sports au făcut însă şi o confuzie: "Dinel a părăsit Craiova, însă a revenit în fotbal după ce a cumpărat SIF Oltenia". În realitate, Staicu este preşedintele Societăţii de Investiţii Financiare Oltenia amintite mai sus, dar se pare că englezii sunt convinşi că SIF Oltenia este un club de fotbal.
În topul alcătuit de publicaţia britanică, Dinel Staicu se află într-o companie selectă, printre cei enumeraţi aflându-se şi boss-ul de la AC Milan, Silvio Berlusconi (locul 7), proprietarul lui Atletico Madrid, Jesus Gil (locul 15) sau fostul preşedinte al francezilor de la Olympique Marseille, Bernard Tapie (locul 3). În clasament au mai fost incluşi Flavio Briatore (locul 11), dar nu ca iniţiator al imperiului Benetton, ci ca deţinător al clubului Queens Park Rangers, dar şi actorul Russell Crowe (locul 5), patron al unei echipe australiene de rugby, South Sydney Rabbitohs.
Dacă ordinea acestora în ierarhie pare a fi irelevantă pentru englezi, primul loc are un ocupant cert şi de neclintit: Kim Jong-iI, preşedintele Coreei de Nord. Conducător, printre multe altele, şi al naţionalei de fotbal, dictatorul se consideră artizanul calificării Coreei de Nord la Cupa Mondială din Africa de Sud.
Citește pe Antena3.ro