x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Djokovic își anunță revenirea luna viitoare, la Mastersul de la Monte Carlo 

Djokovic își anunță revenirea luna viitoare, la Mastersul de la Monte Carlo 

11 Mar 2022   •   12:00
Djokovic își anunță revenirea luna viitoare, la Mastersul de la Monte Carlo 
Sursa foto: Hepta

Novak Djokovic va începe pregătirile pentru apărarea titlului de la Roland Garros luna viitoare la turneul ATP Masters pe zgură de la Monte Carlo, a anunțat sârbul pe site-ul său de internet.

De 20 de ori câștigător de Grand Slam, Djokovic nu și-a putut apăra titlul de la Australian Open în ianuarie, când a fost expulzat din țară în urma unui scandal, după ce a fost admis inițial la turneu, deși nu era vaccinat.

Jucătorul în vârstă de 34 de ani va rata și turneele ATP 1000 din această lună de la Indian Wells și Miami, neputând intra în Statele Unite fără o dovadă de vaccinare.

„Novak își va deschide sezonul 2022 pe zgură la Monte Carlo, unde a câștigat titlul Masters 1000 de două ori, în 2013 și 2015", se arată într-o postare pe site-ul său.

Monaco, locul de rezidență al lui Djokovic, permite intrarea și șederea în țară a celor care au o dovadă că au trecut prin COVID 19 în ultimele șase luni. Djokovic a declarat că a fost testat pozitiv în luna decembrie.

Mastersul de la Monte Carlo din 10-17 aprilie va fi al doilea turneu din sezonul 2022 pentru Djokovic, care a pierdut luna trecută în sferturile de finală ale turneului ATP 500 de la Dubai.

Franța a slăbit restricțiile privind COVID-19 în această lună, vaccinarea nemaifiind obligatorie începând cu 14 martie, această decizie deschizând posibilitatea pentru ca Djokovic să-și apere titlul la Roland Garros. Grand Slam-ul francez este programat să înceapă în luna mai.

Djokovic ocupă în prezent locul doi în lume, după ce săptămâna trecută și-a pierdut statutul de numărul unu mondial în favoarea rusului Daniil Medvedev.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Novak Djokovic