Căpitanul echipei Universitatea Craiova, Dorel Stoica, a declarat, luni, că şi-ar dori drept cadou la împlinirea vârstei de 30 de ani o participare în Cupa UEFA în sezonul viitor. Olşteanu şi-ar mai dori să continue să joace cât mai mulţi ani la formaţia din Bănie.
"Mă simt excelent, ca la 20 de ani. Sunt încă tânăr, nu se vede? Mă întreţin bine şi doresc să continuu pe această linie foarte mulţi ani, să ajut Universitatea Craiova cât mai mult. Îmi doresc sănătate, apoi rezultate notabile alături de Universitatea. Toţi cred că ne dorim o participare în Cupa UEFA la sfârşitul acestei stagiuni, după aceea şi mai bine. De la an la an să avem evoluţii cât mai bune şi rezultate pe măsură", a spus Stoica, citat de Mediafax. Stoica spune că nu urmăreşte să se transfere la o echipă din străinătate, decât după ce va evolua cu Universitatea Craiova în cupele europene. "Păi, dacă nea Adi (n. r. - patronul Adrian Mititelu) îşi doreşte să facă întâi rezultate, noi, jucătorii, fiind bine plătiţi, de ce să plecăm? Întâi rezultatele, apoi vom vedea. Vreau să joc în cupele europene cu Craiova şi cred că în aceeaşi situaţie sunt şi alţi colegi ai mei", a afirmat Stoica.
Mijlocaşul Universităţii Craiova consideră că echipa sa va avea un cuvânt de spus în lupta pentru primele locuri ale clasamentului Ligii I: "Atât pentru noi, cât pentru toţi fanii noştri era mai bine să încheiem turul pe podium. Nu am reuşit, însă vom face totul în retur să fim mai buni. La începutul campionatului, majoritatea oamenilor de fotbal nu vedea în Ştiinţa o formaţie de temut, considerând că nu are faţă de primele locuri. Asta este! Noi am tăcut şi am realizat totul pe teren. Cred că am început să avem un cuvânt de spus, iar de acum să fim priviţi altfel". Dorel Stoica s-a născut la 15 decembrie 1978, la Turnu Severin şi a evoluat de două ori în echipa naţională.
Citește pe Antena3.ro