x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Doroftei şi Titi Tudor cred că este nevoie de o nouă conducere la FR de Box

Doroftei şi Titi Tudor cred că este nevoie de o nouă conducere la FR de Box

23 Ian 2010   •   00:00

Fostul campion mondial Leonard Doroftei a declarat, astăzi, că, prin suspendarea timp de 11 ani a preşedintelui FR Box, Rudel Obreja, de către federaţia internaţională, pierde "întreg boxul românesc", nu numai Obreja, şi a menţionat că, în opinia sa, este nevoie de o nouă conducere la FRB.



"Nu mai sunt la curent cu evenimentele, nici nu ştiu ce a generat aceasta măsură luată împotriva lui Obreja. Am fost perceput ca opozant al lui Obreja, însă totul a pornit de la părerile diferite pe care le avem despre box. Pur şi simplu, eu am o altă viziune. Îmi pare rău pentru boxul românesc şi pentru imaginea care i s-a creat. Nu Obreja pierde, ci întreg boxul românesc. Cred că la federatie ar trebui să vina altă conducere, cu planuri mai adecvate zilelor noastre. Personal, cred ca cel mai potrivit ar fi Francisc Vaştag. Eu nu vreau să mă implic pe acest plan. Vreau să ajut boxul, dar altfel. Cred ca boxul romanesc are nevoie de manageri, care să aducă bani, nu de vorbe frumoase", a spus Leonard Doroftei, fost campion mondial WBA la categoria semiuşoară, citat de Mediafax.

La rândul său, fostul antrenor al lui Doroftei, Titi Tudor, a declarat că sancţiunea primită de Rudel Obreja este dură şi că, în acest moment, este nevoie de o schimbare la FR de Box. "Nu pot spune că sunt bucuros. Nu e bine să te bucuri de răul altuia. Mai curând sunt mâhnit pentru că s-a întâmplat acest lucru unui oficial român. Este o decizie pe care trebuie să o respectăm, pentru că suntem afiliaţi la AIBA şi trebuie să respectăm înţelegerile internaţionale. Sanctiunea este dură, nu am mai auzit de aşa ceva, e vorba şi de imaginea tuturor celor care sunt în boxul nostru", a spus antrenorul.

Constantin Tudor a adăugat că vede nume precum Mihai Leu, Francisc Vaştag sau Leonard Doroftei în fruntea federaţiei de box. "Cred că oamenii din box ar trebui să se aşeze la masă şi să caute cea mai bună soluţie pentru federaţie. Văd un nume mare în fruntea federaţiei, un Mihai Leu, un Feri Vastag, de ce nu, un Doroftei, daca va mai dori să se implice. Boxul românesc trebuie să depaseasca acest moment, indiferent de numele pe care il are în frunte", a mai spus Tudor.

×
Subiecte în articol: sport