Încă o tragedie în lumea fotbalului. Luni seară, la doar 34 de ani, fostul atacant Mihai Baicu a încetat din viaţă după ce a jucat un meci de fotbal pe un teren sintetic. Sportivul a disputat un joc-şcoală în compania prietenilor, în aproprierea stadionului Steaua. Jucătorul s-a aşezat pe bancă la finalul meciului, apoi a căzut la pământ. Verdictul medicilor a fost sec: stop cardiac!
Născut pe 21 septembrie 1975, Baicu a jucat la FC Naţional, Gloria IRIS Coreşti, Dacia Unirea Brăila, FC Argeş, Chindia Tîrgovişte, Foresta Suceava, AS Cittadella (Serie B), US Cremonese (Serie C), FC Braşov, FC Ghimbav, Farul Constanţa şi Ceahlăul P. Neamţ.
Acesta a renunţat să mai joace fotbal la vârsta de 31 de ani, atunci când evolua în Liga a II-a, la Ceahlăul. În cariera sa, Baicu a evoluat de 112 ori în Liga 1 şi a marcat 17 goluri.
Citește pe Antena3.ro