x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Dulgheru face furori

Dulgheru face furori

13 Mai 2010   •   00:00
Dulgheru face furori
5700-120099-dulgheruafp.jpgJucătoarea de tenis Alexandra Dulgheru (foto), care la 30 mai va îm­pli­ni 21 de ani, a reuşit marţi a doua sa vic­torie din carieră asupra unei ad­ver­­sare aflate printre primele zece ale lumii.

După ce pe 4 mai o învingea pe numărul 3 WTA, Dinara Safina, care venea însă după o accidentare gravă, românca a depăşit-o marţi pe o altă rusoaică de top, Elena Dementieva (6 WTA).

Victoria senzaţională, cu scorul de 6-1, 3-6, 7-5, a fost ob­ţi­nu­­tă în cadrul turului 2 al turneului de la Madrid, dotat cu premii în va­loare de 3.500.000 de euro. În primul tur, jucătoarea noastră beneficiase de abandonul un­guroaicei Melinda Czink, căreia îi lua­se primul set, cu scorul de 6-1, iar De­mentieva câş­tigase în faţa Aleksandrei Wozniack (Canada) cu 6-0, 6-1.

Pentru calificarea în optimile com­petiţiei din Spania, Dulgheru va primi 140 de puncte WTA şi un cec în valoare totală de 27.500 de euro. Alexandra a întâlnit-o aseară pe cehoaica Lucie Safarova (locul 30 WTA) pentru calificarea în sferturi, acolo unde ar urma să se confrunte cu rusoaica Nadia Petrova sau cu ame­ricanca Venus Williams. În această săp­tămână, Alexandra Dulgheru ocu­pă locul 38 în ierarhia WTA, iar până acum a câştigat 338.696 de dolari.


"HANE", ÎN 8-IMI
Victor Hănescu, aflat momentan pe locul 38 ATP, s-a calificat în turul trei al Mastersului de la Madrid, dotat cu premii în valoare de 2,8 milioane de euro, după ce l-a învins ieri, cu 6-0, 4-6, 6-3, pe spaniolul Daniel Munoz-De La Nava, locul 315 ATP, jucător venit din calificări.

Pentru această performanţă, Hănescu va primi 33.750 de euro şi 90 de puncte ATP. În optimi, românul va evolua împotriva învingătorului partidei dintre al treilea favorit, britanicul Andy Murray (locul 4 ATP) şi argenti­nianul Juan Ignacio Chela (51 ATP). În turul precedent, "Hane" profitase de abandonul rusului Igor Andreev, în faţa căruia pierduse primul set, 3-6.

×
Subiecte în articol: sport