x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Dumitru Dragomir: “Fără Mutu şi Chivu, naţionala nu are identitate”

Dumitru Dragomir: “Fără Mutu şi Chivu, naţionala nu are identitate”

de Daniel Stan    |    12 Noi 2009   •   00:00
Dumitru Dragomir: “Fără Mutu şi Chivu, naţionala nu are identitate”
Sursa foto: Dan Marinescu/JURNALUL NAŢIONAL

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, nu concepe echipa naţională a României fără cei mai buni jucători ai acestei generaţii, Chivu şi Mutu.



Dragomir (foto) a specificat, în acelaşi timp, că selecţionerul este liber să procedeze cum doreşte: “Am şi eu dreptul la opinie, dar nu sunt selecţioner. Îmi menţin părerea că, în prezent, naţionala României nu are identitate fără Mutu şi fără Chivu. Totuşi, Răzvan Lucescu nu trebuie să se ia după mine sau după altul, ci doar ce crede el de cuviinţă. Şi preşedintele federaţiei, Mircea Sandu, i-a făcut o recomandare în privinţa lui Mutu, însă selecţionerul nu trebuie să asculte pe nimeni dacă nu vrea”. Dragomir a ţinut să comenteze şi şansele “tricolorilor” de a ajunge la turneul final al CE din 2012: “Răzvan Lucescu o să aibă linişte, are pârghiile şi toate condiţiile pentru a face performanţă. Totul depinde de el, pentru că are toată răspunderea rezultatelor. Nu contează că dă din gură unul sau altul, personal am mare încredere în Răzvan Lucescu, dar îi mai trebuie şi puţin noroc pentru a reuşi să califice naţionala la Euro 2012”. “Ai bani, ai valoare” Mitică a vorbit şi despre rezultatele echipelor româneşti în Europa. “Dacă nu bagi bani, nu ai valoare. Rezultatele au fost pe măsura cheltuielilor din campionat. La Urziceni s-au făcut investiţii, nu sunt chiar atât de mici pe cât se spune. Nu ştiu dacă o să meargă mai departe în optimile Ligii. Să dea Dumnezeu să se ducă aştia şi să mai facă nişte puncte. Ne mai trebuie vreo 6 puncte să stăm bine la coeficienţi. Altfel ne scufundăm.”

×
Subiecte în articol: sport