x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Emma Răducanu câștigă titlul de „Sportiva Anului”, acordat de Sunday Times

Emma Răducanu câștigă titlul de „Sportiva Anului”, acordat de Sunday Times

26 Noi 2021   •   20:30
Emma Răducanu câștigă titlul de „Sportiva Anului”, acordat de Sunday Times
Sursa foto: Hepta

Campioana în exercițiu de la US Open, Emma Răducanu, a fost desemnată sportiva anului de către Sunday Times. Emma Răducanu este un nume pe care mulți l-au auzit pentru prima dată la Wimbledon 2021, beneficiara unui wild card prezentându-se fanilor tenisului cu un joc încântător, pe iarba de acasă.

 

În cele din urmă, britanica a fost nevoită să se retragă după ce a avut probleme de respirație în timpul meciului din turul 4, împotriva lui Tomljanovic.

Mulți s-au grăbit să sublinieze că britanica a fost copleșită de această ocazie, la o vârstă atât de fragedă, dar nimeni nu anticipa că, la scurt timp după aceea, va realiza ceva ce nu s-a mai făcut vreodată.

Nicio jucătoare venită din calificări nu a câștigat vreodată un Grand Slam, iar britanica a reușit acest lucru la US Open 2021. Parcursul ei a inclus victorii extraordinare în fața multor adversare dificile, singurul set cedat fiind în calificări.

În finală, ea a învins-o pe o altă tânără jucătoare, Leylah Fernandez, pentru a-și adjudeca primul trofeu de Grand Slam, la vârsta de ¸18 ani. Acest lucru i-a permis un salt istoric de peste 150 de locuri în clasament, ceea ce reprezintă un record.

Totul în legătură cu acest triumf a fost istoric, motiv pentru care Sunday Times o numește sportiva anului.

Rebecca Myers, jurnalistă la Sunday Times și reporter principal pentru premiul Femeia Sportivă a Anului, a declarat: "Felicitări tuturor câștigătoarelor noastre în ceea ce a fost un an revoluționar pentru sportul feminin. Sportiva noastră, foarte demnă de titlul de Sportiva Anului 2021, Emma Răducanu, a făcut istorie la US Open și a inspirat atât de multe fete și femei tinere de acasă prin succesul ei."

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: emma raducanu