Selectionerul Olandei, Marco Van Basten, a anuntat lotul pentru meciurile cu Luxemburg si cu Belarus, din startul grupei preliminare CE 2007, in care printre adversarii "Portocalei mecanice" se afla si reprezentativa Romaniei.
Marile absente sunt cele ale principalilor oameni de gol, Ruud Van Nistelrooy, Roy Makaay si Arjen Robben. Din diferite motive, olandezii nu pot conta pe acest redutabil trio, motiv pentru care Van Basten a decis sa cheme si cateva nume noi, cum ar fi Key Jaaliens si Maartin Meerdink (de la Alkmaar), Urby Emanuelson (Ajax), Theo Janssen si Stijn Schaars (de la Vitesse Arnhem). De asemenea, in afara circuitului au mai fost lasati celebrii mijlocasi Clarence Seedorf si Edgar Davids. VEDETE. Daca Arjen Robben este accidentat, situatia lui Roy Makaay este una extrem de delicata. Dezamagit de deciziile lui Marco Van Basten (foto) de a-l lasa in permanenta pe dinafara lotului desi este unul dintre cei mai buni marcatori din Europa, Makaay a anuntat ca renunta cel putin pentru o perioada de timp la nationala. Roy Makaay are 31 de ani, este poreclit "Fantoma", a inceput fotbalul profesionist la 20 de ani, la Vitesse Arnhem, si a mai evoluat pentru Tenerife, Deportivo La Coruna si Bayern München. La randul sau, Ruud Van Nistelrooy, eroul unui conflict cu Van Basten la CM 2006, a preferat sa ramana la Madrid, pentru a se acomoda la Real. In schimb, soarta "gemenilor" Seedorf si Davids este deja pecetluita, ei nemaintrand in calculele selectionerului pentru urmatoarele sezoane. LOT. Iata lotul complet al Olandei pentru meciurile cu Luxemburg (2 septembrie) si Belarus (6 septembrie): Edwin Van Der Sar (Manchester United), Hebk Timmer (Feyenoord) - portari; Khalid Boulahrouz (Chelsea), Joris Mathijsen (Hamburg), Giovanni Van Bronckhorst (FC Barcelona), Tim De Cler si Kew Jaliens (ambii Alkmaar), Urby Emanuelson si Johnny Heitinga (ambii Ajax), Andre Ooijer (Blackburn) - fundasi; Theo Janssen (Vitesse), Nigel De Jong si Rafael Van Der Vaart (ambii Hamburg), Danny Landzaat (Wigan), Wesley Sneijder (Ajax), Stijn Schaars (Alkmaar) - mijlocasi; Ryan Babel si Klaas Jan Huntelaar (ambii Ajax), Dirk Kuyt (Liverpool), Maartin Meerdink (Alkmaar), Robin Van Persie (Arsenal), Jan Vennegoor (Celtic) - atacanti. SANSA. Framantarile si experimentele de la nationala Olandei ar putea reprezenta o sansa importanta pentru Romania, in tentativa de revansa pe care "tricolorii" o doresc dupa preliminariile CM 2006, cand batavii ne-au invins de doua ori. Selectionerul Victor Piturca va anunta duminica seara numele jucatorilor din campionatul intern pentru meciurile cu Bulgaria si Albania. Reunirea lotului este programata pentru maine, la ora 12:30, la Casa Fotbalului, urmand ca lotul sa plece spre Constanta cu autocarul. Ca de obicei, cartierul general va fi stabilit la hotelul "Rex" din Mamaia. Steaua si Rapid vor oferi cei mai multi jucatori echipei nationale. Petre Marin, Dorin Goian, Sorin Paraschiv si Nicolae Dica vor fi reprezentantii campioanei en-titre, in timp ce giulestenii vor completa lotul cu Danut Coman, Vasile Maftei, Valentin Badoi si Mugurel Buga.Citește pe Antena3.ro