Europeo lusitan - CORNEL DINU

"Clasa triumfa handicapul!"

Incepand prost, Portugalia pare sa incheie "en fanfare". Frumusetea ar fi ca elenii sa-i trimita acasa pe cehi, si atunci finala ar avea aceleasi personaje ca in meciul de deschidere. Ceea ce nu vreau sa cred ca se poate intampla. Desi sfarsitul in toate poate fi si o forma de nou inceput.

Olanda a trasat drumul lusitanilor spre finala. Dick Advocaat are jucatori, dar modulul inchipuit de el a scos la iveala putine idei definitorii. Mai ales castigatoare. A invins doar Letonia, daca ne gandim bine. Pentru ca in "sfertul" cu Suedia barele lui Larsson si Ljungberg, din prelungiri, n-au fost decat semnalul ca-si vor suporta imediat ranile intoarcerii. Sper ca nu vreti sa luam in calcul westernul penalty-urilor. Atunci am distruge si expresivitatea golaverajului real.

Oamenii lui Scolari sunt in crestere. In primul rand, au dovedit ca legenda Figo este capabila sa-si reconsidere pozitia. Nu a mai fost doar umbra de la care se asteapta sa-si calauzeasca poporul. Ci toiagul de centrari, patrunderi si chiar alunecari spre final, care despica apararea adversa aratand drumul. Frumoasa pilda de caracter. Ce dovedeste ca renasterea din cenusa nu-i doar o figura de stil, ci sansa tuturor acelora care au dovedit ca pot sa stea in tronuri, dar ca viata ii mai poate aduce, din cand in cand, si pe trotuar. Dar isi revin! Partida a avut ceva dramatism doar in final. Atunci cand batavii au trimis inca doua varfuri langa "berbecul" Van Nistelrooy pentru a reusi egalarea. Scolari a raspuns aruncand si el un aparator aerian, Couto, care, pe jos, se descurca din ce in ce mai greu. Nu intamplator, dupa primul joc, acelasi Scolari l-a asezat pe tusa. Paradoxal, au fost ceva palpitatii, doar la lovitura executata de specialistul tirurilor de pe loc, Van Hooijdonk. Pentru ca la poarta cealalta, Deco, devenit extrema din inter, pentru a bloca frontul de constructie advers putea sa restabileasca diferenta de doua clase expresiv, prin goluri, dintre combatante.

Sa fim drepti. Lusitanii au controlat partida. Au avut un "9-5" indiscutabil in situatiile de a marca. Apoi, lobul nefericitului Jorje Andrade demn de orice atacant de clasa, a readus nemeritat "citricile" in joc. Dovedind ca atunci cand iti faci fel de fel de carari din parul dat de Dumnezeu, iti poti pierde capcompasul. Si nu mai stii in ce careu te afli. Chiar daca esti urmas de mari navigatori.

A fost frumoasa si lupta dintre cuplurile de pe benzi, ca si ciocnirea celor doua triunghiuri, mereu in miscare, de la mijloc. Cand scriu, nu stim a doua finalista. Cand vor aparea gandurile, ea este cunoscuta. De aceea, ma incumet sa afirm ca avem o singura certitudine. In jocul momentului, se regaseste, acum, prin numele finalistelor, unul din adevarurile reusitei existentialiste a speciei umane: "clasa triumfa handicapul!". De care, curios, se tine cont rar. Desi este verificata ca adevarata, deci de urmat. Parafrazand acest adevar cunoscut, de altfel, continuarea pilduitoare devine simpla. Nu marimea estre cheia reusitei.