x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport EVERTON - DINAMO 1-0 / Arteta, bagat in spital de Plesan

EVERTON - DINAMO 1-0 / Arteta, bagat in spital de Plesan

de Dragos Stoica    |    01 Oct 2005   •   00:00
EVERTON  -  DINAMO 1-0 / Arteta, bagat in spital de Plesan

Atacat dur din spate in minutul 89, mijlocasul spaniol al lui Everton a suferit o comotie cerebrala, fiind dus la spital cu gatul imobilizat.

Seara celor trei calificari in bloc izbutite joi de echipele romanesti in grupele Cupei UEFA era sa fie umbrita de gestul inconstient al dinamovistului Mihaita Plesan. Cu un minut inainte de terminarea timpului regulamentar, ex-craioveanul a avut o intrare extrem de tare asupra spaniolului Mikel Arteta.

PANICA. Lovit din spate, fotbalistul a ramas intins pe gazon, avand spasme si parand inconstient. Dupa cateva minute de ingrijiri medicale, timp in care in jurul lui Arteta s-au aflat mai multi medici, acestuia i-a fost imobilizat gatul si a fost dus pe targa la spital. Aici, doctorii i-au facut mai multe analize, ajungand la concluzia ca accidentarea spaniolului nu este foarte grava. Totusi, acesta a fost retinut peste noapte sub observatie, in spital. "A cazut si s-a lovit in partea din spate a capului", a spus Mick Rathbone, fizioterapeutul lui Everton. La finalul meciului, presedintele lui Dinamo, Ioan Becali, le-a cerut scuze adversarilor pentru faultul comis de Plesan. Presa britanica a infierat gestul dinamovistuliu. "Arteta horror", a titrat The Sun: "Arteta s-a prabusit pe gazon dupa o lovitura aeriana ingrozitoare si feroce provocata de Plesan".

SI-A CERUT SCUZE
Mihaita Plesan a marturisit ieri ca a incercat sa-i ceara scuze spaniolului Mikel Arteta inca din timpul meciului. "Imi pare foarte rau pentru ceea ce s-a intamplat. Cand l-am vazut cum se zbate, nu mi-a venit sa cred. A fost un atac intarziat, dar nu l-am lovit eu atat de rau in aer, cat s-a lovit el cand a dat cu capul de pamant din cadere. Am gresit ca n-am apreciat bine faza si ca l-am pus in pericol. N-am reusit sa ajung la el, pentru ca era inconjurat de medici", a spus Plesan.

×
Subiecte în articol: sport plesan arteta