Jucătoarea română de tenis Alexandra Dulgheru a abandonat în sferturile de finală ale turneului ITF de la Santa Margherita (Italia), dotat cu premii totale de 25.000 de dolari, la scorul de 6-0, 3-0 pentru italianca Federica Di Sarra.
Dulgheru (28 ani, 169 WTA), a patra favorită, a renunţat la luptă după 49 de minute, în care a câştigat doar 20 de puncte.
Alexandra şi Federica Di Sarra (27 ani, 551 WTA) s-au mai confruntat când erau junioare, în 2005, scorul fiind egal, 1-1.
În sferturile probei de dublu, româncele Irina Maria Bara/Jaqueline Adina Cristian, principalele favorite, au fost întrecute de 7-6 (1), 6-4, de germancele Katharina Gerlach/Lena Rueffer, meci continuat de la scorul de 5-5.
AGERPRES
Citește pe Antena3.ro