Belgia, una dintre gazdele Campionatului European de fotbal din anul 2020, ar putea renunţa la această calitate, din cauza întârzierilor înregistrate în construcţia unui nou stadion la Bruxelles, informează presa belgiană.
Potrivit cotidianului La Derniere Heure, responsabilii Uniunii belgiene de fotbal sunt tot mai sceptici în legătură cu posibilitatea construirii la timp a noii arene, chiar dacă UEFA îşi menţine în continuare încrederea faţă de capitala Belgiei, unde ar trebui să se dispute meciul inaugural al competiţiei din 2020.
"Din punct de vedere tehnic şi material, va fi dificil să construim un stadion la timp şi să facem astfel ca proiectul să poată fi gata la timp pentru EURO 2016. Pentru ce şi din ce motiv, nu ştiu. Nu este grav dacă acest EURO nu se va disputa în Belgia. Vor exista şi alte posibilităţi pe viitor", a declarat Mehdi Bayat, noul "om forte" din cadrul Uniunii belgiene de fotbal.
La Derniere Heure adaugă că, în cazul retragerii Bruxelles-ului, locul său ar putea să fie luat de oraşul francez Lille, care a găzduit meciuri de la EURO 2016.
Turneul final al Campionatului European de fotbal din anul 2020 se va desfăşura, în premieră, de 13 oraşe de pe Bătrânul Continent, printre acestea figurând şi capitala României.
AGERPRES