x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport CNSU permite fotbalul doar pentru vaccinați în localitățile cu incidență de peste 6 la mie

CNSU permite fotbalul doar pentru vaccinați în localitățile cu incidență de peste 6 la mie

01 Oct 2021   •   08:51
CNSU permite fotbalul doar pentru vaccinați în localitățile cu incidență de peste 6 la mie
Sursa foto: Hepta

Numărul suporterilor pe stadioane ar urma să crească în localitățile unde rata de infectare este mai mare de 6 la mie, potrivit deciziei CNSU, însă nu mai sunt admise testele. Prin decizia fără precedent a CNSU, doar vaccinații sau cei trecuți prin boală au voie pe stadioane.

Potrivit deciziei CNSU, în localitățile unde rata de infectare este mai mare de 6/1000 de locuitori în ultimele 14 zile, desfășurarea competițiilor sportive organizate în spații închise sau deschise poate fi realizată, doar în intervalul orar 5.00 - 24.00 cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului.

În aceste localități, accesul este permis dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

Suporterii trebuie să poarte mască de protecție și să păstreze o distanță de minimum 1 metru între spectatori.

În vechea hotărâre, în localitățile unde incidenta ajungea la 3 cazuri la mia de locuitori, suporterii aveau voie pe stadioane doar în limita a 30% din capacitate, dar pe lângă cei care erau vaccinați sau trecuți prin boală, puteau intra și persoanele care prezentau un test rapid antigen sau un test PCR negativ.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: suporteri vaccin anti-Covid