Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
A alergat peste trei decenii. A avut șansa de a alege o viață mai bună şi a ales să rămână peste Ocean. La fel ca alte mari campioane. Nu a fost nevoită să fugă de un regim totalitar, așa cum făcea Nadia în 1989. Distanțele mari destramă pasiuni puternice, dar nu și caractere. Constantina Diță, Pușa cum îi spun prietenii apropiați, locuiește de mai bine de un deceniu în Colorado. Toamna trecută s-a retras oficial din activitate. Acum, singura campioană olimpică la maraton din istoria României vrea să fie pe locul 2: şi-a canalizat toată energia către fiul ei, pe care vrea să-l vadă reușind în viață
Gabriel Bălașu: Cum este viața fără maraton? Câte antrenamente mai faci săptămânal?
Constantina Diță: Nu e ușoară, e o schimbare de stil de viață. Nu mai fac antrenamentele de altădată, dar e mult mai relaxant fără atâția kilometri parcurși săptămânal. Acum fac trei-patru antrenamente pe săptămână, alerg în total 60-70 de kilometri, față de cei 210-230 de kilometri pe săptămână din alți ani.
G.B.: Îți lipsește România, îți lipsesc oamenii de aici?
C.D.: România o să-mi lipsească mereu și oamenii de acolo. Noi, românii, suntem speciali, chiar dacă sunt atâtea probleme în țară, sufletul nostru cald nu îl schimbă nimeni și nimic.
G.B.: Ai lângă tine multe prietene. Ați organizat, în spațiu restrâns, evenimente cu specific românesc?
C.D.: Suntem aici o bună parte din elita maratonului românesc: Anuța Cătună, Nuța Olaru, Luminița Talpoș, Lidia Șimon. Petrecem multe dintre momentele importante ale anului împreună, la evenimente cu specific românesc: Anul Nou, Crăciunul, Festivalul Românesc și altele.
Lecție de viață: luptă cu ardoare
G.B.: Ai călătorit foarte mult prin lume. Știu că de foarte multe ori nu ai timp de altceva decât de concurs. Dar sunt convins că ai adunat cu tine foarte multe experiențe. Dacă dai timpul înapoi, ce vezi cu ochii minții? Ce întâmplări și oameni ți-au rămas în memorie? Poți să-mi povestești?
C.D.: Cel mai mult m-au impresionat japonezii, prin cultura lor, prin respectul față de oameni și sport. Tot timpul așteptam să revin în Japonia. Oamenii sunt foarte corecți și își dau interesul extraordinar. Am avut un moment în care, din cauza oboselii și a schimbării de fus orar, eram pe cale de a întârzia la o conferință de presă. Am înțeles greșit ora conferinței de presă. Oamenii, foarte organizați, își luaseră oricum o marjă de eroare de 30-45 de minute, fac asta mereu în programare oricărui eveniment. Au plecat patru-cinci să mă caute și să se asigure că sunt bine. Am ajuns la timp la conferință, iar grija și atenția cu care am fost tratată m-au uimit.
G.B.: Cum se vede lumea de pe margine, prin ochii unui sportiv?
C.D.: Publicul de pe margine este foarte important pentru orice alergător de maraton. Încurajările, strigătele oamenilor îți dau energie pentru a termina cursa, mai ales când ai momente grele în concurs (acele „puncte moarte”). La Jocurile Olimpice de la Londra, de exemplu, eu am avut o cursă foarte dificilă, cu multe momente în care am fost tentată să abandonez, dar încurajările fanilor, românii care fluturau tricolorul României pe margine, mi-au dat puterea de a duce cursa până la capăt.
G.B.: Sunt și unii mai curioși, care se pun în calea unor performanțe. A fost un caz la J.O. de la Atena. Tu ai avut asemenea situații cu fani care alergau împreună cu tine sau, mai rău, cu alții care te-au făcut să pierzi secunde prețioase?
C.D.: Sunt și momente neplăcute, când fanii îți pot încurca socotelile. Poți chiar să fii descalificat. Un episod celebru pe care mi-l aduc aminte s-a petrecut la JO de la Atena, din 2004, când un fan l-a oprit din cursă pe brazilianul Venderlei de Lima, care era liderul concursului la acel moment, iar incidentul l-a costat titlul olimpic. Am avut și eu situații neplăcute. La Maratonul de la Chicago, din 2005, am fost oprită de mai multe ori din alergare de o serie de atleți amatori, am pierdut aproape un minut față de contracandidata mea la victorie, pentru a recupera apoi 55 de secunde. Am termint cursa pe locul 2, la cinci secunde de învingătoare. O distanță foarte mică pentru maraton și o înfrângere greu de digerat. Tot la Maratonul de la Chicago era să fiu descalificată din cauza unui suporter român care a intrat pe traseu și a alergat împreună cu mine, deși nu avea voie. Se pot întâmpla și astfel de lucruri.
G.B.: Care este finalul poveștii?
C.D.: Viața e scurtă și plină de neprevăzut. Important e să îți stabilești țeluri înalte în viață, să lupți cu ardoare și vei reuși să le îndeplinești! Drumul spre succes însă e cel pe care nu-l vei uita niciodată!
