x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Un suporter a alergat 1.400 kilometri de la București la München, pentru primul meci al României

Un suporter a alergat 1.400 kilometri de la București la München, pentru primul meci al României

de Redacția Jurnalul    |    17 Iun 2024   •   19:15
Un suporter a alergat 1.400 kilometri de la București la München, pentru primul meci al României
Sursa foto: Hepta

Daniel Horhogea, 40 de ani, a transformat calificările României la EURO în provocări extreme. Este pentru a doua oară, după Campionatul European din Franța, din 2016, când parcurge distanța dintre România și țara gazdă de la EURO în alergare.

Călătoria de anul acesta a durat 25 de zile și a însemnat, cumulat, în jur de 1.400 de kilometri. Fan Dinamo, Daniel a plecat de la Stadionul „Ștefan cel Mare” din București și s-a oprit abia în fața Munich Fussball Arena, unde România a jucat primul meci la EURO 2024, contra Ucrainei.

A întâlnit în drumul său mulți oameni uimiți de ceea ce și-a propus să facă. „Ai nevoie de o doză de curaj ca să duci la bun sfârșit (n.r. o asemenea călătorie). S-ar putea să ai și probleme, am avut și eu glezne umflate, probleme cu tibia, dar astea sunt probleme medicale pe care le poți întreține cu un pic de kineto, masaj, niște medicamente. Dar mental, în fiecare dimineață trebuie să te trezești și să ai un plan. Eu n-am avut nimic structurat, a fost o necunoscută și am avut parte de oameni faini.”, a spus Horhogea pentru frf.ro.

Sunt oamenii care l-au ajutat, cei care au creat și cele mai memorabil experiențe ale acestei călătorii. Oamenii care l-au primit la ei acasă ca pe un membru al familiei, care i-au gătit, care l-au luat cu mașina când a plouat torențial și i-au cumpărat apoi un ceai cald, chiar dacă nu vorbeau engleză, oamenii care au avut încredere să-i dea cheia de la apartament ca să se poată odihni.

„Ce am făcut eu nu e competiție, e o călătorie”, spune Daniel.

Dacă e ceva ce a învățat în aventura lui de aproape o lună e să nu aibă așteptări și așa se raportează și la călătoria EURO 2024 pe care Echipa Națională o începe la München. „Cele 25 de zile de călătorie mi-au zis să nu am așteptări. Îmi doresc doar ca jucătorii să lupte pentru Echipa Națională. Fiecare generație are drumul ei și dorința de a face ceva – eu cred în acești băieți. Am văzut dăruire.”

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Daniel Horhogea munchen euro 2024