albertobrian/Getty Images/iStockphoto Gloves boxer vintage in Portobello Road.
Fostul președinte al Federației Române de Box, Ion Șerban, a decedat la vârsta de 71 de ani, a anunțat organizația pe site-ul oficial.
''De numele lui Şerban se leagă aproape toate ultimele mari performanţe ale 'nobilei arte româneşti' de după revoluţie. Forţa României în boxul mondial de după '90 nu se datora numai pugiliştilor de top pe care îi avea, de la Vaştag, Doroftei, Marian şi Dorel Simion, la Bute, Adrian Diaconu şi mulţi, mulţi alţii, ci şi lui Ion Şerban. Sub conducerea acestuia, pugiliştii români nu s-au temut de arbitraje ostile în marile competiţii internaţionale şi nici nu au avut griji legate de faptul că munca lor nu va fi apreciată financiar aşa cum se cuvine'', scrie în comunicat
Ion Șerban a ocupat funcția de președinte al Federației Române de Box în perioada 1993-2000 și a fost șef al secției de box din cadrul clubului Farul Constanța între 1992 și 1996. Un mare admirator al lui Francisc Vaștag și Leonard Doroftei, Ion Șerban a devenit, în timp, foarte apropiat de cei doi mari campioni ai sportului cu mănuși.
''Ion Şerban a fost o forţă a boxului mondial, nu numai a celui românesc, pe care l-a iubit şi susţinut necondiţionat. Îi datorăm recunoştinţă pentru tot ce a făcut pentru boxul nostru. Condoleanţe familiei îndoliate şi odihnă veşnică pentru omul şi domnul preşedinte care a fost Ion Şerban!'', a transmis Vasile Cîtea, preşedintele FR de Box.
Înmormântarea va avea loc astăzi, la ora 12:00, la Cimitirul Central din Constanţa.
În ziua a patra a Campionatului Mondial de Handbal din Egipt nu au fost surprize. Echipele favorite s-au impus, iar patru formații și-au asigurat calificarea în următoarea fază a competiției.
Ziua a patra a...
Dan Petrescu, fost antrenor al campioanei CFR Cluj, a debutat astăzi cu o înfrângere pe banca noii sale echipe, Kayserispor, aflată în subsolul clasamentului din prima divizie turcă.
Kayserispor a fost învinsă...
Meciul CSM București - Vipers Kristiansand, din cadrul grupei A a EHF Champions League la handbal feminin, disputat sâmbătă la București, s-a încheiat cu victoria oaspetelor, cu 22-29 (9-14).
CSM nu mai...
Clubul catalan FC Barcelona a anunțat vineri că, de comun acord cu guvernul, a decis să amâne data de disputare a alegerilor pentru funcția de președinte al clubului, funcție pentru care au fost validate trei...
Spania - Brazilia și Croația - Japonia sunt cele două meciuri de la mondialul de handbal masculin din Egipt care s-au încheiat vineri cu același scor de egalitate, 29-29, în cea de-a doua zi a competiției,...
Galerie Foto
În urmă cu 10 zile era numit Sultan, era rugat de oficialitățile locale să devină cetățean turc, suporterii făceau coadă pentru un autograf, intra în istoria clubului urcând pentru prima oară...
Neplătiți de patru luni, fotbaliștii lui Dinamo au obținut o nouă victorie „pe gratis”. În pofida situației financiare provocate de minciunile în serie ale spaniolului Pablo Cortacero, „câinii” încep cu...
Anul 2021 este unul extrem de interesant pentru iubitorii sportului, cu numeroase evenimente programate. Cele mai așteptate competiții sunt, cu siguranță, Turneul Final al Campionatului European de Fotbal EURO 2020...
„Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România (AFAN) condamnă ferm comentariile rasiste si xenofobe la adresa antrenorului român Marius Șumudică, care recent și-a încheiat contractul cu...
Mihaela Buzărnescu s-a calificat marți seara în ultimul tur al calificărilor pentru Australian Open, primul Grand Slem al anului în calendarul competițional internațional.
Românca a învins-o în trei seturi,...
Echipa masculină de handbal a Cehiei a anunțat că se retrage de la Campionatul Mondial de handbal masculin, din cauza depistării mai multor cazuri de Covid-19, în urma testelor obligatorii.
Cea de a 27-a ediție...
Dinamo-FCSB este derby-ul programat în optimile de finală ale Cupei României la fotbal, în urma tragerii la sorți făcute marți de Federația Română de Fotbal (FRF).
Potrivit FRF, meciurile programate în...
Fostul antrenor Bogdan Macovei a decedat la vârsta de 67 de ani. Acesta a reușit performanța de a clasa Naționala feminină de handbal a României pe locul al patrulea la Campionatul Mondial din 1999, a...
36 de persoane, jucători și membrii ai staff-urilor cluburilor engleze, au fost depistate pozitiv în urma testelor pentru Covid-19 din ultima săptămână, anunță Premier League, citat de BBC Sports.
În...
Alpinistul Alex Găvan, alături de italianca Tamara Lunger, se pregătește să urce pe vârful K2, fără oxigen suplimentar. K2, considerat cel mai greu vârf din lume, se află la 8.611 metri.
Cei doi alpiniști...