x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Fotbal-CM 2018: Grupul ce deţine La Gazetta dello Sport s-a prăbuşit la bursă după necalificarea Italiei

Fotbal-CM 2018: Grupul ce deţine La Gazetta dello Sport s-a prăbuşit la bursă după necalificarea Italiei

14 Noi 2017   •   18:28
Fotbal-CM 2018: Grupul ce deţine La Gazetta dello Sport s-a prăbuşit la bursă după necalificarea Italiei

Grupul de presă RCS, care deţine prestigiosul cotidian La Gazetta dello Sport, s-a prăbuşit marţi la Bursa din Milano, a doua zi după necalificarea Squadrei Azzurra la Cupa Mondială de fotbal 2018, informează AFP. 

Acţiunile au fost suspendate la mijlocul după-amiezii după ce pierduseră 8,83%. 

Italia a remizat pe teren propriu cu Suedia (0-0), luni seara la Milano, în manşa secundă a barajului pentru calificarea la CM 2018, scandinavii obţinând biletul pentru turneul final graţie victoriei cu 1-0 din meciul tur. Este pentru prima dată după 1958 când Italia, de patru ori campioană mondială, nu va participa la Mondialul de fotbal. 

Ziarele de sport mizează mult pe marile competiţii, ca Mondialul de fotbal, pentru veniturile lor din publicitate. 

"Faptul că Italia nu participă la Mondial este o veste proastă pentru sectorul media", în condiţiile în care acest eveniment "atrage importante investiţii din publicitate", a subliniat un analist. 

La Gazzetta dello Sport, de exemplu, beneficiase de venituri suplimentare din publicitate de circa 2 milioane de euro în timpul EURO 2016, potrivit site-ului de informaţii economice Milano Finanza. 
AGERPRES

×