x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport French Open interzice alcoolul în tribune, după ce un fan ar fi scuipat un jucător

French Open interzice alcoolul în tribune, după ce un fan ar fi scuipat un jucător

de Redacția Jurnalul    |    31 Mai 2024   •   11:00
French Open interzice alcoolul în tribune, după ce un fan ar fi scuipat un jucător
Sursa foto: Hepta

French Open interzice alcoolul în tribune după ce un fan al tenismenilor ar fi scuipat un jucător. Jucătorul belgian David Goffin s-a plâns că a fost „insultat timp de trei ore și jumătate” și că o persoană l-a scuipat cu gumă de mestecat.

Organizatorii French Open au interzis consumul de alcool în tribune după ce mai mulți jucători s-au plâns de atitudinea celor din tribune, inclusiv a unuia care a afirmat că un spectator a scuipat gumă de mestecat spre el.

Amelie Mauresmo, directoarea turneului de tenis din sud-vestul Parisului, a declarat că securitatea va fi întărită în jurul locului unde se desfășoară turneul de Grand Slam.

„Până acum, alcoolul era permis în tribune. Nu în toate tribunele... Dar acum s-a terminat. Peste tot", a spus ea.

Jucătorul belgian David Goffin s-a plâns după victoria sa din primul tur, marți, în cinci seturi, în fața francezului Giovanni Mpetshi Perricard, spunând că a fost „insultat timp de trei ore și jumătate” de către suporterii partizani, o persoană scuipând gumă de mestecat în direcția sa.

El a spus: „Este o lipsă totală de respect. Cred că este prea mult. Devine fotbal. În curând vor fi fumigene, huligani și bătăi în tribune”.

„Cred că devine ridicol. Unii oameni sunt acolo mai mult pentru a crea probleme decât pentru a se bucura de atmosferă", a declarat Goffin, adăugând că, în opinia sa, lucrurile sunt mai rele la Roland Garros decât la US Open, Wimbledon sau Australian Open.

„Aici, este într-adevăr o atmosferă nesănătoasă, cred. Poți simți că oamenii vorbesc cu tine și încearcă să te dezechilibreze cu cuvinte foarte dure. Nu voi repeta ceea ce am auzit", a declarat Goffin, care a ajuns în sferturi de finală la trei dintre cele patru turnee de Grand Slam.

Între timp, Iga Swiatek, jucătoarea numărul unu în clasamentul feminin, le-a spus fanilor că au fost prea deranjanți în timpul meciului în care a învins-o miercuri pe fostul număr unu, Naomi Osaka.

„Când țipați în timpul meciului este foarte, foarte greu să fii concentrat”, a declarat jucătoarea poloneză.

Osaka însă nu a avut o problemă cu ceea ce se întâmpla, indicând că publicul de la US Open de la New York s-a comportat mai prost.

Mauresmo - care a câștigat două titluri de Grand Slam ca jucătoare în urmă cu mai bine de un deceniu - a declarat că, în opinia ei, spectatorii de la evenimentele sportive au depășit limitele de când au ieșit din pandemia COVID.

„Oamenii s-au întors pe stadioane și au fost dornici să retrăiască acel tip de emoție. Și apoi am observat, ca și în cazul lui [Goffin] de zilele trecute, că au fost unii oameni care chiar au depășit limita", a spus ea, conform Sky News.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: french open alcool