x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport ISIS amenință Cupa Mondială de fotbal din 2018

ISIS amenință Cupa Mondială de fotbal din 2018

25 Oct 2017   •   13:01
ISIS amenință Cupa Mondială de fotbal din 2018

O platformă militantă media având legături cu gruparea extremistă Stat Islamic (SI) a publicat un poster în care superstarul fotbalului mondial Lionel Messi apare în spatele gratiilor şi plânge cu lacrimi de sânge, o ameninţare împotriva Cupei Mondiale de anul viitor, relatează miercuri dpa. 

"Vă luptaţi cu un stat care nu are (cuvântul) eşec în dicţionarul său", scrie în arabă sub imaginea de pe acest poster, difuzat de portalul Fundaţia Media al-Wafa. 

Afişul, purtând logo-ul SI, îl arată pe Messi în ţinută de închisoare pe care este înscris numele său şi un număr fictiv de deţinut. 

Cupa Mondială FIFA 2018 va avea loc în Rusia în iunie şi iulie anul viitor. 

Statul Islamic a comis atrocităţi în masă în Irak şi Siria, gruparea practicând o formă deosebit de brutală de violenţă şi propagandă în numele islamului. 

El a inspirat şi a revendicat responsabilitatea pentru o serie de atacuri ucigaşe în întreaga lume. 

Gruparea a suferit recent înfrângeri militare şi a pierdut teren în Siria şi Irakul vecin unde a autoproclamat un califat. AGERPRES

×