Vicecampion olimpic și octuplu campion mondial, Marian Drăgulescu (37 de ani) anunță că a trecut cu bine cea mai grea încercare a vieții: a fost supus, cu succes, unei intervenții chirurgicale la inimă și, deja, se gândește la revenirea în sala de antrenament, cu un obiectiv extrem de îndrăzneț - Campionatul European de Gimnastică de la Glasgow (2-12 august 2018).
"Pregătit să reiau antrenamentele. Intervenția chirurgicală a fost necesară și totul a decurs bine. Mulțumesc lui Dimitrios, Oren, Iulia, Crina și întregii echipe din Centrele de Excelență ARES. Anul acesta, în august, trebuie să-mi apăr titlul european la sol, să îmi țineți pumnii", a transmis "Marocanul" prin intermediul paginii oficiale de Facebook.
Într-o intervenție pentru Telekom Sport, Marian Drăgulescu a explicat în ce a constat procedura medicală, recomandată de medici după un prim EKG care l-a trimis de urgență pe gimnastul CSA Steaua la secția de cardiologie. "În clipa în care am ajuns la cardiologie mi s-a spus de la bun început că s-ar putea să fie nevoie de ablație. Am tot sperat că voi putea corecta aceste probleme prin medicație dar, în cele din urmă, s-a demonstrat că este nevoie de această intervenție”, a declarat Marian Drăgulescu, gimnastul român cu cele mai multe medalii la competițiile majore (31).
Ablația cardiacă este o intervenție minim invazivă, care constă în cicatrizarea sau înlăturarea completă a țesutului inimii care provoacă tulburările de ritm cardiac.
Sursa: reporterntv.ro