x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Neînțelegeri privind noul Stadion Arcul de Triumf din Capitală

Neînțelegeri privind noul Stadion Arcul de Triumf din Capitală

07 Feb 2021   •   16:29
Neînțelegeri privind noul Stadion Arcul de Triumf din Capitală
Sursa foto: Picasa

Noul Stadion Arcul de Triumf din Capitală naște dispute aprinse între Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS) și Federația Română de Rugby (FRR). Acesta a fost reconstruit de Compania Națională de Investiții pentru a putea disputa la București unele meciuri din cadrul Campionatului European de fotbal.

Înainte de reabilitare, acesta se afla în folosința gratuită a FRR însă acum MTS susține că nu există norme legale pentru revenirea sa în administrarea federației.

Circa 300 de suporteri ai acestui sport au organizat un protest împotriva preluării stadionului de către ministerul de resort. Acesta însă susține că stadionul s-a transformat într-un complex sportiv diferit după reconstrucție. 

"În ultimele săptămâni, Ministerul Tineretului şi Sporturilor a fost ţinta unei serii de atacuri în legătură cu preluarea Stadionului Arcul de Triumf şi intenţia de a-l administra mai departe în acord cu obligaţiile care îi revin, ca autoritate a statului român. Revenim cu o serie de precizări asupra situaţiei.

Stadionul Arcul de Triumf este proprietatea statului român, administrată de MTS, situaţie de fapt şi de drept care nu poate fi contestată. Federaţia Română de Rugby a primit dreptul de folosinţă gratuită, pe o durată determinată.

În pregătirea Campionatului European de fotbal 2020, la care România participă în calitate de coorganizator, Stadionul Arcul de Triumf a fost inclus în programul de reabilitare la care ţara noastră s-a angajat, ca atare această folosinţă gratuită a încetat, în virtutea interesului public legitim.

Nu există prevederi legale care să impună revenirea la situaţia anterioară retragerii folosinţei gratuite asupra acestui obiectiv, dimpotrivă, interesul public legitim continuă să primeze.

O investiţie de 37 de milioane de euro a fost realizată din banii contribuabililor români şi europeni, cu scopul de a găzdui meciurile EURO 2020.

Pe lângă renovarea terenului şi a tribunelor, s-au realizat şi facilităţi suplimentare, parte integrantă a acestui obiectiv: parcări subterane moderne, terenuri de antrenament, sală de conferinţe, spaţii pentru oficiali, săli pentru presă, centru de medicină sportive, săli VIP, restaurant, muzeu, hotel pentru sportivi, spaţii tehnice, adăpost de protecţie civilă.

Investiţia realizată a înzecit valoarea stadionului Arcul de Triumf, care s-a transformat dintr-un simplu stadion într-un centru sportiv complex. A devenit, astfel, un obiectiv nou, complet diferit de cel iniţial", arată MTS.

Totodată, ministerul acuză federația că vrea să obţină venituri de pe urma noului stadion, deşi acesta a fost construit din bani publici.
"Nu poate fi acceptată ipoteza ca o persoană juridică de drept privat, respectiv o singură federaţie sportivă să încerce să forţeze primirea dreptului unic de folosinţă gratuită asupra acestui centru sportiv şi să obţină venituri de pe urma sa. O astfel de situaţie ar fi profund nedreaptă faţă de contribuabilii români şi faţă de celelalte sporturi.

Scopul unei federaţii sportive este să dezvolte un sport, să asigure continuitatea acestuia şi să aducă rezultate cât mai bune pe plan internaţional. Ministerul Tineretului şi Sportului sprijină sportul şi sportivii români şi nu poate accepta situaţia ca anumite persoane sau grupuri de interese să realizeze profit de pe urma unei investiţii a statului. Scopul nostru este ca toate sporturile să aibă şanse egale, iar sportivii să fie recompensaţi în baza performanţei", precizează instituția.

Însă MTS afirmă că Federația de Rugby va beneficia de prioritate în folosirea grauită a arenei pentru meciuri și antrenamente, dar vor avea dreptul să o folosească și alte sporturi, precum și populația. 

În ziua de 9 februarie 2021, ora 12.00, MTS va organiza un eveniment pentru preluarea acestuia. Recepția acestuia s-a făcut la 4 decembrie 2020.

Stadionul Arcul de Triumf este al doilea finalizat din cele patru la care s-a angajat țara noastră pentru modernizare, în vederea EURO 2020. Steaua este prima arenă a cărei reconstrucție a fost gata. Lucrările la Rapid sunt aproape de final, îns la Dinamo construcția nu a început din cauza unor probleme juridice. 

România trebuie să organizeze patru meciuri în cadrul EURO 2020. Competiția s-a amânat pentru 11 iunie - 11 iulie 2021 din cauza pandemiei de coronavirus. Aceasta se va desfășura în 12 oraşe: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia), Bilbao (Spania).

×
Subiecte în articol: mts Stadionul Arcul de Triumf