x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Pandurii, călcat de Gardă. Poliţiştii şi comisarii au descins la sediul clubului condus de Marin Condescu

Pandurii, călcat de Gardă. Poliţiştii şi comisarii au descins la sediul clubului condus de Marin Condescu

de Mihai Igirosanu    |    10 Iul 2013   •   20:44
Pandurii, călcat de Gardă. Poliţiştii şi comisarii au descins la sediul clubului condus de Marin Condescu
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

După câţiva ani de scandaluri financiare mocnite sau înăbuşite în faza incipientă, clubul Pandurii Târgu Jiu, condus de Marin Condescu, a intrat brutal în vizorul Gărzii Financiare din Gorj. În urma unei plângeri formulate de noua conducere a Complexului Energetic Oltenia (CEO), mai mulţi poliţişti şi comisari ai Gărzii au descins ieri dimineaţă în sediul clubului Pandurii pentru a verifica documentele financiar-contabile reclamate de CE Oltenia. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Gorj, Romina Dochian, gruparea din oraşul lui Brâncuşi are un dosar penal deschis în urma plângerii depuse de către conducerea CE Oltenia şi, în consecinţă, sunt făcute verificările de rigoare. Managerul privat al CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel a decis formularea plângerii deoarece susţine că i se interzice accesul la actele contabile ale clubului, asta deşi complexul este finanţatorul principal al echipei de fotbal.

Vor capul lui Condescu
Ciurel l-a acuzat direct pe preşedintele Pandurilor, Marin Condescu, că nu vrea să-i pună documentele la dispoziţie. Din acest motiv, liderul Complexului Energetic a anunţat că pe 19 iulie ar urma să aibă loc o şedinţă a Adunării Generale a Acţionarilor, în care va fi votată schimbarea lui Condescu din fruntea clubului. Reprezentanţi ai CE Oltenia au anunţat încă de la jumătatea lunii mai că au dat în judecată clubul Pandurii pentru a recupera 18,8 milioane de lei, sumă pe care echipa de fotbal ar fi primit-o, în perioada 2009-2011, în mod nelegal de la unităţi din minerit şi energie, cu titlu de finanţare. Verificările Corpului de Control au început după ce Curtea de Conturi a obligat unitatea să recupereze 8,8 milioane de lei cu care clubul de fotbal ar fi fost finanţat ilegal de fosta Societate Naţională a Lignitului Oltenia. În urmă cu ceva timp, Marin Condescu afirma că finanţarea clubului cu bani din minerit şi energie se face în baza unor legi, hotărâri de guvern şi decizii ale consiliilor de administraţie de la unităţile care formează în prezent Complexul Energetic Oltenia. “Înseamnă că banii aceştia îi vor plăti toţi parlamentarii României, toate guvernele din 2005 şi până acum, toţi miniştrii şi prim-miniştrii”, a spus Condescu.

×
Subiecte în articol: pandurii tg jiu