x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Prezență exotică la JO de iarnă pentru tineret: Tunisia vine cu echipaj de bob

Prezență exotică la JO de iarnă pentru tineret: Tunisia vine cu echipaj de bob

de Redacția Jurnalul    |    18 Ian 2024   •   12:30
Prezență exotică la JO de iarnă pentru tineret: Tunisia vine cu echipaj de bob
Sursa foto: Hepta

Tunisia va avea echipă la competiția de bob din cadrul Jocurilor Olimpice de iarnă pentru tineret. Este o prezență neașteptată în condițiile în care bobul este un sport necunoscut în țara africană. Competiția va începe vineri în Coreea de Sud.

Joanthan Lourimi, 17 ani, Sophie Ghorbal și Beya Mokrani, ambele în vârstă de 15 ani, vor concura separat în probele de bob de luni și marți, potrivit Sky News.

Ei au învățat să conducă un bob după ce au fost incluși într-un program sud-coreean care a ajutat sportivii din țările în curs de dezvoltare să se antreneze în sporturile de iarnă.

Toți trei au participat la curse anul trecut și compun singura echipă africană care concurează în proba de bob. Tunisienii și-au asigurat calificarea luna trecută.

Lourimi a spus că bob-ul este un sport „necunoscut” în Tunisia. El țintește o medalie după ce a reușit să termine în primii cinci la competiții de bob organizate la Lillehammer și Innsbruck. Gorbal și Mokrani își propun să se califice și la Jocurile Olimpice de iarnă din 2026 în Italia.

Jocurile Olimpice de iarnă pentru tineret se desfășoară la Gangwon în perioada 19 ianuarie - 1 februarie, cu un număr record de 1.900 de participanți. Conform regulilor, au voie să participe sportivi cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani.

Echipa României are 33 sportivi care vor concura la nouă discipline.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: jo tineret tunisia