Din 27 martie 2026, persoanele sancționate nu vor mai putea achita jumătate din suma minimă prevăzută de lege, ci jumătate din valoarea trecută efectiv în procesul-verbal de către agentul constatator. În unele situații, diferențele pot ajunge la câteva mii de lei.
Modificarea este introdusă printr-o OUG și vizează anumite domenii specifice, nu toate categoriile de contravenții.
Cum se calculează amenzile
În prezent, contravenienții pot plăti, în termenul legal, jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege, indiferent de suma aplicată efectiv. De exemplu, pentru o amendă cuprinsă între 500 și 5.000 de lei, chiar dacă agentul aplica o sancțiune de 3.000 de lei, persoana sancționată putea achita doar 250 de lei, adică jumătate din minim.
Din 27 martie, regula se modific. Se va putea plăti jumătate din suma aplicată efectiv. Astfel, pentru o amendă de 3.000 de lei, contravenientul va trebui să achite 1.500 de lei.
În cazul unor abateri, precum tulburarea liniștii publice sau fapte comise în timpul protestelor, diferențele pot ajunge chiar și la 2.000 de lei în plus față de sistemul anterior.
Protestatarii, printre persoanele vizate
Noile prevederi îi pot afecta inclusiv pe organizatorii sau participanții la manifestații publice. Un exemplu este cel al organizatorului unui marș de comemorare a victimelor din incendiul de la Clubul Colectiv, care a fost amendat anul trecut pentru depășirea orei aprobate. În baza noilor reguli, suma de plată ar fi fost semnificativ mai mare.
Polițiștii susțin măsura
Reprezentanții sindicatelor din poliție consideră că modificarea este justificată. Potrivit acestora, vechiul sistem făcea ca amenzi consistente, de 20.000 sau chiar 50.000 de lei, să poată fi achitate cu doar câteva sute sau o mie de lei, ceea ce diminua caracterul descurajator al sancțiunii.
Avocații anunță un val de contestații
Pe de altă parte, avocații avertizează că efectul asupra bugetului ar putea fi limitat. În opinia lor, creșterea sumelor de plată va duce la mai multe plângeri contravenționale în instanță.
Odată ce amenda este contestată, obligația de plată se suspendă până la pronunțarea instanței. În acest interval, sancțiunea nu poate fi executată silit pentru neplata în termen.
Care sunt excepțiile
Modificările nu se aplică amenzilor prevăzute în Codul rutier și în Codul muncii. În aceste cazuri, contravenienții vor putea plăti în continuare, în termen de 15 zile, jumătate din suma minimă prevăzută de lege, potrivit observatornews.ro.


