x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport ROMÂNIA-POLONIA. Peste 1.000 de jandarmi asigură ordinea publică la meci

ROMÂNIA-POLONIA. Peste 1.000 de jandarmi asigură ordinea publică la meci

11 Noi 2016   •   16:45
ROMÂNIA-POLONIA. Peste 1.000 de jandarmi asigură ordinea publică la meci
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

ROMÂNIA-POLONIA. Peste 1.000 de jandarmi acţionează vineri pentru asigurarea ordinii publice în apropierea Arenei Naţionale din Capitală, unde are loc meciul de fotbal dintre echipele României şi Poloniei, de la ora 21,45.

"În cadrul dispozitivului de ordine publică, se vor afla jandarmi din cadrul echipelor de dialog, vorbitori de limba engleză, care vor participa la această misiune cu scopul de a asigura o bună relaţionare cu suporterii echipei oaspete", informează un comunicat al Direcţiei Generale a Jandarmeriei Municipiului Bucureşti (DGJMB) transmis, joi, AGERPRES.

ROMÂNIA-POLONIA. Jandarmii români vor fi sprijiniţi de şase ofiţeri de poliţie polonezi specializaţi în gestionarea competiţiilor sportive cu grad ridicat de risc, care au misiunea de a facilita dialogul şi transmiterea principalelor mesaje ale autorităţilor române.

"De asemenea, tot ca o măsură preventivă, specialişti din cadrul serviciului de prevenire ai Jandarmeriei Capitalei vor împărţi suporterilor polonezi flyere în limba engleză şi poloneză cu principalele recomandări din legislaţia naţională referitoare la desfăşurarea competiţiilor sportive", se arată în comunicat.

ROMÂNIA-POLONIA. Intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează de către cei peste 1.000 de agenţi ai societăţii de pază şi protecţie, contractată de organizator.

"Conform art. 14 din legea 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, anterior permiterii accesului în incinta arenei sportive, participanţii la acest eveniment vor fi supuşi unui control riguros, efectuat de către firma de securitate contractată de către organizator, cu scopul evitării introducerii pe stadion a unor materiale sau obiecte ce pot pune în pericol siguranţa spectatorilor", precizează DGJMB.

ROMÂNIA-POLONIA. Potrivit comunicatului, accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 19,30 doar pe bază de bilete şi invitaţii, iar pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în stadion, Jandarmeria recomandă suporterilor să vină din timp, începând cu ora deschiderii porţilor de acces.

"Recomandăm suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente. Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă. Este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă", se mai arată în comunicat.

Jandarmeria le recomandă suporterilor să evite deplasarea în grupuri mari la sau de la arena sportivă, pentru a evita producerea unor incidente.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: romania Polonia jandarmi meci