Internaţionalul român Ionuţ Botezatu, legitimat la CSM Ştiinţa Baia Mare, a salvat duminică un om de la moarte, scrie site-ul oficial al Federaţiei române de rugby.
La un festival desfăşurat în localitatea Sighetu Marmaţiei, din judeţul Maramureş, între două persoane a izbucnit o altercaţie care s-a transformat într-o bătaie violentă. Una dintre persoane şi-a înghiţit limba, moment în care a acţionat Ionuţ Botezatu. Acesta l-a salvat pe tânăr de la moarte reuşind să-i scoată limba, iar până la sosirea ambulanţei, rugbystul român i-a acordat asistenţă celui aflat în suferinţă, potrivit sursei citate.
Agresorul a fost reţinut de organele de ordine şi este acum cercetat pentru faptele sale.
''Gestul spontan al lui Ionuţ Botezatu rămâne unul deosebit, motiv pentru care întreaga comunitate rugbystică îşi scoate pălăria în faţa sa!'', scrie site-ul FRR.
Ionuţ Botezatu a evoluat în toate meciurile echipei naţionale la Cupa Mondială din Anglia, el jucând atât pe postul de centru, cât şi pe cel de aripă. AGERPRES