Fostul mare tenisman american Pete Sampras, câştigător a 14 turnee de Grand Slam, şi-a recuperat o bună parte din trofeele şi suvenirurile care îi fuseseră furate în decembrie 2010 din locuinţa sa din Los Angeles, a scris în ediţia sa de marţi cotidianul Los Angeles Times.
Avocatul lui Sampras, Anthony Salerno, a declarat pentru ziarul american că a fost contactat de un alt avocat care îi reprezenta pe hoţi cu scopul ca aceştia să poată restitui trofeele şi suvenirurile furate, în schimbul abandonării urmăririlor judiciare.
Cutiile în care erau păstrate trofeele şi suvenirurile au fost descoperite într-un spital din cartierul Marina del Rey situat la periferia Los Angeles-ului, unde fuseseră abandonate de un necunoscut, şi ulterior au fost predate poliţiei pentru inventariere.
Sampras fusese deposedat de majoritatea celor 64 de trofee cucerite în circuitul profesionist ATP dintr-un depozit de mobilă unde le păstra în nişte containere în ideea de a-şi schimba domiciliul.
Printre obiectele furate figurau, între altele, două Cupe Davis, trofeele sale de campion mondial şi cel al primului Open Australian câştigat în 1994, o banchetă pentru pian cu autograful lui Elton John şi o chitară care îi fusese făcută cadou de Carlos Santana.
Pete Sampras s-a retras din activitate după victoria asupra lui Andre Agassi în finala US Open din 2002, scor 6-3, 6-4, 5-7, 6-4.