Născută pe 5 aprilie 1999 la Botoșani, sportiva a readus canotajul românesc în prim-planul performanțelor mondiale. Campioană olimpică și mondială, Simona Radiș a decis să se alăture campaniei naționale „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, organizată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.
Cariera ei a început când avea doar 14 ani, în timpul unei selecții organizate la orele de sport. În 2013 a început antrenamentele serioase la canotaj. În 2019, Simona devenea deja vicecampioană mondială, iar Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020 și desfășurate în 2021 i-au adus primul titlu olimpic, alături de Ancuța Bodnar, în proba de dublu vâsle feminin. Ele au stabilit și un nou record mondial în această probă.
La Campionatele Europene și Mondiale din 2022, Radiș și Bodnar au urcat din nou pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, consolidând reputația României ca forță dominantă în canotajul feminin.
Ea a câștigat aurul în proba de 8+1 la scurt timp după victoria la dublu vâsle, o performanță considerată istorică în acest sport.
Simona Radiș își extinde misiunea dincolo de sport
La Jocurile Olimpice de la Paris 2024, Radiș a urcat din nou pe podium, aducând încă o medalie olimpică de aur la 8+1 și una de argint la dublu vâsle, confirmând astfel poziția sa de lider mondial.
„Visul meu a fost mereu să fiu cea mai bună. Nu m-am gândit la altceva decât să ajung acolo, la medalie”, declara Simona Radiș după succesul de la Tokyo.
Prin înscrierea în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, desfășurată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, Simona își extinde misiunea dincolo de sport, alăturându-se altor tineri excepționali care pot inspira societatea.
Proiectul, care reunește personalități din domenii variate, își propune să pună în lumină exemple de ambiție, profesionalism și responsabilitate, pentru a încuraja tânăra generație să-și valorifice potențialul în sprijinul dezvoltării țării.
Obișnuită cu efortul și dăruirea, Simona are un nou obiectiv ambițios: aurul olimpic la Los Angeles 2028. Cu fiecare medalie, ea inspiră generațiile viitoare să creadă în visurile lor și să depășească limitele impuse de circumstanțe.
Implicarea în campania Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarae României arată că Simona vede în România nu doar o țară pentru care adună medalii, ci și un spațiu al potențialului nelimitat, în care tinerii pot deveni arhitecții propriului destin.
Simona Radiș demonstrează că adevărata putere a campionilor nu stă doar în forța brațelor sau în rezistența fizică, ci și în abilitatea de a inspira, de a motiva și de a contribui activ la transformarea unei întregi națiuni, potrivit spynews.ro.