x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fără medalie la Campionatele Mondiale de atletism

Fără medalie la Campionatele Mondiale de atletism

14 Mar 2010   •   00:00

România nu a reuşit să câştige nici o medalie la Campionatele Mondiale de atletism indoor, competiţie care s-a încheiat duminică, la Doha (Qatar).

Dintre reprezentanţii noştri, cea mai bună clasare a avut-o Anca Heltne, care a ocupat locul 7 în finala probei de aruncare a greutăţii, cu performanţa de 18,86 metri. Victoria a revenit Nadejdei Ostapciuk (Belarus) cu 20,85 metri, urmată de Valerie Vili (Noua Zeelandă) cu 20,49 metri şi de Natalia Miknevici (Belarus) cu 20,42 metri. Heltne a aruncat ceva mai bine în calificări, 19,10 metri, dar dacă ar fi reeditat această performanţă şi în finală tot nu ar fi putut urca mai sus de locul 6.

Celelalte două românce prezente la această competiţie, Adelina Gavrilă (triplusalt) şi Ancuţa Bobocel (3.000 m), au ratat calificarea în finalele probelor respective.

×
Subiecte în articol: redactie