x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fără susţinere / Englezii nu acceptă pauza de 20 de minute între reprize

Fără susţinere / Englezii nu acceptă pauza de 20 de minute între reprize

de Ovidiu Ciutescu    |    23 Feb 2009   •   00:00

Federaţia engleză de fotbal (FA) a anunţat că se va opune proiectului care vizează prelungirea de la 15 la 20 de minute a pauzei dintre reprize ale meciurilor de fotbal. Iniţiativa de modificare a regulamentului aparţine preşedintelui Federaţiei internaţionale de fotbal Sepp Blatter şi urmează să fie supusă aprobării la o reuniune la Belfast, săptămâna viitoare.



"Este foarte puţin probabil ca noi să susţinem acest proiect în timpul discuţiilor de săptămâna viitoare. Vom ţine seama de avizul suporterilor noştri şi al cluburilor", a declarat purtătorul de cuvânt al F.A, citat de Agerpres.  Dacă prelungirea duratei pauzei dintre reprize ar putea aduce venituri suplimentare din publicitate, ea nu va fi bine primită de spectatori, în special în ţările cu climat rece şi ploios. Malcolm Clarke, preşedintele Federaţiei suporterilor de fotbal, a exprimat, clar, opoziţia federaţiei sale la această măsură. "Este o propunere din motive comerciale, iar cea mai mare parte a suporterilor va fi contra", a declarat el pentru The Observer. Tot împotrivă s-a manifestat şi şeful Premier League, Richard Scudamore: "Probabil este foarte bine pentru o anumită categorie de persoane care se pot adăposti la cald şi pot face diverse chestii, iar această prelungire aduce cu siguranţă atantaje, dar noi suntem alături de Federaţia suporterilor de fotbal".

×
Subiecte în articol: sport