Fundasul Cornel Buta si-a reziliat contractul cu echipa ucraineana Volyn Lutk, devenind liber de contract din cauza unei datorii pe care clubul nu i-a achitat-o.
"Mai aveam de primit 80.000 de euro, insa era imposibil sa-i mai recuperez. Aveam varianta sa raman sa joc la echipa a doua si sa-mi primesc banii, insa nu am mai rezistat si am ales sa plec", a declarat Buta. Imediat dupa despartirea de Volyn, jucatorul a fost contactat de finantatorul lui FC Vaslui, Adrian Porumboiu, cu care mai discutase la finele anului trecut.
"Vom redeschide discutiile cu Buta. Suntem interesati de el pentru ca este un jucator bun si ne va fi util in acest retur. Este de aici, din Moldova, si va pune mai mult suflet", a comentat Adrian Porumboiu.