x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Federer-Sampras 3-1

Federer-Sampras 3-1

11 Mar 2008   •   00:00

Numărul 1 în clasamentul ATP, Roger Federer, s-a impus luni seară în faţa fostului lider mondial Pete Sampras, scor 6-3, 6-7, 7-6, într-un meci demonstrativ disputat la Madison Square Garden din New York în faţa a 19.690 de spectatori.



Numărul 1 în clasamentul ATP, Roger Federer, s-a impus luni seară în faţa fostului lider mondial Pete Sampras, scor 6-3, 6-7, 7-6, într-un meci demonstrativ disputat la Madison Square Garden din New York în faţa a 19.690 de spectatori.

"A fost o seară perfectă pentru tenis", a spus Pete Sampras după ce în timpul partidei a arătat că îi poate face faţă elveţianului. "A ieşit un meci de groază", a afirmat la rândul său Federer, care pe tot timpul meciului şi-a încercat toate loviturile din toate unghiurile.

"Cred că din cauza asta au venit atâţia oameni la meci. Nu se întâmplă foarte des să-l vezi pe teren pe numărul 1 mondial şi poate pe cel mai bun tenismen al tuturor timpurilor", a explicat Federer numărul mare de spectatori, printre care s-au aflat  personalităţi ca Tiger Woods sau Donald Trump.

Sampras şi Federer au disputat până acum patru partide demonstrative, scorul general fiind de 3-1 pentru elveţian. Pete Sampras s-a retras din tenisul profesionist în 2002. Cei doi s-au întâlnit într-o singură partidă oficială, la Wimbledon, în 2001, când elveţianul s-a impus după cinci seturi, scor 7-6, 5-7, 6-4, 6-7, 7-5.

×
Subiecte în articol: sport