x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport FESTIVITATE / Se acordă Premiile Ioan Chirilă

FESTIVITATE / Se acordă Premiile Ioan Chirilă

26 Noi 2008   •   00:00

Cea de-a patra ediţie a Premiilor Ioan Chirilă a ajuns la final. Festivitatea de premiere va avea loc în această seară, de la ora 20:00.



Juriul, format din personalităţi marcante ale culturii şi gazetăriei româneşti, a deliberat, însă numele învingătorilor nu vor fi dezvăluite înainte de marea gală.

Fiecare nominalizat care şi-a depus dosarul a fost notat, conform regulamentului, cu note de la 1 la 10, câte una din partea fiecărui membru. Ziaristul anului va fi recompensat cu 3.000 de euro, în timp ce fiecare laureat al celorlalte categorii va primi câte 1.000 de euro.

ŞANSA AMATORILOR

De asemenea, în cadrul festivităţii de premiere va fi anunţat şi câştigătorul categoriei "Talentul anului". Peste 100 de autori amatori au trimis articole pentru a-şi demonstra talentul. Învingătorul va beneficia de un contract de colaborare cu un cotidian central, timp de trei luni, având oportunitatea de a începe o carieră de ziarist sportiv. La secţiunea Fotografia săptămânii, "Cât e scorul" a fost desemnată câştigătoare, iar autorul ei, Gelu Magheruşan, va fi recompensat cu un aparat foto şi alte accesorii.

Premiile Ioan Chirilă se află la cea de-a patra ediţie şi sunt acordate anual de Fundaţia ArtEst celor mai buni jurnalişti de sport din România, în memoria celui mai mare gazetar şi scriitor de specialitate pe care l-a avut ţara noastră.

×
Subiecte în articol: sport