Dupa ce castigase vineri, cu 4-2, Steaua Suki s-a impus si sambata, cu 1-0, in cel de-al patrulea meci al finalei, disputat tot pe Patinoarul "Vakar Lajos" din Miercurea-Ciuc.
Bucurestenii, care sunt detinatori ai titlului, conduc acum cu 3-1 la scorul general si mai au nevoie doar de o victorie din ultimele trei jocuri ale play-off-ului pentru a deveni din nou campioni. Urmatoarele doua intalniri vor avea loc vineri si sambata pe Patinoarul "Mihai Flamaropol" din Bucuresti.
ECHILIBRU. Partida de sambata seara a fost cea mai echilibrata de pana acum, dupa doua reprize harghitenii si stelistii aflandu-se la egalitate, 0-0. Golul victoriei bucurestenilor a fost reusit de Viorel Nicolescu (â53). In minutul 56, atacantul gazdelor, Erwin Moldovan, a marcat in poarta Stelei, insa golul a fost anulat pe motiv de ofsaid, moment in care cei 3.500 de spectatori au luat foc, aruncand diverse obiecte pe gheata si scandand "Tiganii! Tiganii!". Pana la final, suporterii echipei locale le-au cerut jucatorilor pregatiti de slovacul Slavomir Chlebec sa-si loveasca adversarii, pentru a razbuna asa-zisele greseli ale celor trei arbitri. Dupa meci, patronul celor de la SC Miercurea-Ciuc, Janos Kurko, a atacat arbitrajul, acuzandu-l pe linesman-ul George Macu de hotie. Dupa ce a vizionat caseta meciului, alaturi de unul dintre antrenori, Kurko a recunoscut ca decizia a fost una corecta. In schimb, el a anuntat ca hocheistii de la Sport Club vor fi amendati. "Trebuie sa plateasca pentru greselile pe care le-au comis", a precizat Kurko.
AMENINTARI. Vineri seara, dupa incheierea meciului trei, doi dintre jucatorii Stelei, capitanul Ioan Timaru si fundasul Andras Kosztandi, originari din doua localitati apropiate, Balan si Gheorgheni, au fost amenintati prin telefon. Cei doi au primit cateva apeluri si mesaje, prin care li s-a transmis ca vor fi "aranjati". "Ingrijorati, ei si-au sunat famiile, dorind sa se asigure ca nu vor avea parte de probleme mai grave si au facut plangere la politie", a declarat presedintele sectie de hochei Steaua Suki, Cristian Carlan. In noaptea de vineri spre sambata, in cantonamentul de la Frumoasa, lotul Stelei a fost pazit de jandarmi pentru a fi evitate eventuale incidente.
I-A IESIT
"Am exagerat inainte de venirea la Miercurea-Ciuc, cand am spus ca vom castiga de doua ori, insa uite ca acest lucru s-a intamplat. Lupta pentru titlu nu s-a incheiat, dar am luat o optiune serioasa"
Marius Gliga
antrenor Steaua
|
CARACTERE
"La Bucuresti va trebui sa demonstram ca,
intr-adevar, avem valoare. Trebuie sa castigam ambele meciuri pentru a mai putea spera. Acum se vor vedea
marile caractere,
marii jucatori"
Janos Kurko
patron SC Miercurea-Ciuc
|