Marele Premiu al Malaysiei, disputat pe circuitul de la Sepang, a fost câştigat de finlandezul Kimin Raikkonen (Ferrari), urmat de polonezul Robert Kubica (BMW – Sauber) şi de un alt finlandez, Heikki Kovalainen (McLaren – Mercedes). Britanicul Lewis Hamilton (McLaren – Mercedes), câştigătorul etapei precedente, a încheiat cursa pe locul 5.
Marele Premiu al Malaysiei, disputat pe circuitul de la Sepang, a fost câştigat de finlandezul Kimin Raikkonen (Ferrari), urmat de polonezul Robert Kubica (BMW – Sauber) şi de un alt finlandez, Heikki Kovalainen (McLaren – Mercedes). Britanicul Lewis Hamilton (McLaren – Mercedes), câştigătorul etapei precedente, a încheiat cursa pe locul 5. După debutul de sezon catastrofal din Australia, când ambele sale monoposturi au abandonat, scuderia Ferrari a dominat calificările, Raikkonen şi Felippe Massa luând startul de pe prima linie a grilei. Maşinile McLaren ar fi trebuit să plece din linia a doua, dar acestea au fost declasate cu cinci locuri, pentru că şi-au jenat adversarii în ultima sesiune a calificărilor. Plecat din pole-position, Massa i-a cedat şefia lui Raikkonen după prima oprire la boxe, pentru ca apoi să abandoneze în turul 31, după o ieşire în decor. Astfel, Ferrari a ratat dubla, iar brazilianul rămâne fără punct după primele două curse. În comparaţie cu etapa din Australia, când doar şapte maşini au ajuns la sosire, de data aceasta a fost o cursă liniştită, cu doar cinci abandonuri.
Clasamente
După două curse, lider al ierarhiei piloţilor se menţine Lewis Hamilton, cu 14 puncte, urmat de Kimi Raikkonen şi de Nick Heidfeld (Germania), ambii cu câte 11 puncte. La constructori conduce McLaren, cu 24 de puncte, secondată de Sauber, cu 19 puncte, a treia fiind Ferrari, cu 11 puncte. Următoarea etapă a Campionatului Mondial, Marele Premiu al statului Baihrain, va avea loc în ziua de 6 aprilie.