x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Formula 1 / Valentino Rossi vrea să intre în Marele Circ

Formula 1 / Valentino Rossi vrea să intre în Marele Circ

de Ovidiu Ciutescu    |    28 Noi 2008   •   00:00
Formula 1  / Valentino Rossi vrea să intre în Marele Circ

Multiplul campionul mondial la motociclism viteză Valentino Rossi a declarat că şi-ar dori o carieră în Formula 1, dar după anul 2011 când ar putea renunţa la motociclism, mai ales că a cunoscut recent experienţa pilotării unui bolid F2008, informează agenţia EFE, citată de Agerpres.



“În ipoteza că aş putea alege între toate opţiunile, ceea ce este ireal, după anul 2011 cel mai mult mi-aş dori să concurez în Formula 1”, s-a confesat Rossi pentru publicaţia sportivă italiană “Corriere dello Sport”, adăugând că ar fi tentat şi de cursele de raliu şi chiar de o carieră în Superbike. Rossi se gândeşte la posibilitatea de a se retrage din motociclism în 2011, dar o hotărâre în acest sens va fi luată ţinând cont de forma în care se va afla şi de capacitatea sa de a pilota în continuare o motocicletă la parametrii maximi. “Nu mi s-a părut deloc stânjenitor să pilotez un Ferrari comparativ cu o motocicletă, care desigur mi se pare mai natural. Însă o mare diferenţă este că pe motocicletă mare parte a controlului ţine de mişcările corpului, în timp ce într-un monopost totul ţine de tehnică. De aceea este mult mai obositor pe motocicletă decât în autoturism”, a declarat Rossi.

×
Subiecte în articol: sport