x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern 17 suporteri sârbi au fost arestaţi de poliţia italiană

17 suporteri sârbi au fost arestaţi de poliţia italiană

13 Oct 2010   •   00:00
17 suporteri sârbi au fost arestaţi de poliţia italiană
Sursa foto: /Reuters

Forţele de ordine italiene au arestat 17 suporteri sârbi, printre care şi pe liderul acestora, după incidentele provocate, marţi noaptea, la Genova, după ce meciul Italia - Serbia, din grupa C a preliminariilor Campionatului European din 2012, a fost suspendat, informează Corriere dello Sport. Bilanţul final al incidentelor este de 16 răniţi, printre care doi carabinieri italieni.

"Omul negru", cum a fost numit suporterul sârb care a escaladat gardul de protecţie al stadionului din Genova şi a tăiat plasa din jurul sectorului unde se aflau fanii plavi, este Ivan Bogdanov şi a fost identificat în urma tatuajelor de pe mâini. El este recunoscut ca unul dintre conducătorii istorici ai suporterilor sârbi.

"Noi eram pregătiţi să jucăm, dar nu am putut s-o facem. Este vina celor care au făcut aceste acte reprobabile. Mai bine rămâneau la Belgrad. Este un atac la adresa statului sârb şi statul trebuie să rezolve această problemă", a spus preşedintele Federaţiei Sârbe de Fotbal, Tomislav Karadzici.

Fostul internaţional sârb Savo Milosevici a acuzat şi el violenţele de la Genova: "A fost una dintre cele negre zile din istoria fotbalului sârb. Nu pot să cred că tot ce s-a întâmplat este doar pentru că lor nu le place portarul. Cauzele sunt mult mai serioase şi mai periculoase. În ultimii 20 de ani, statul sârb nu a făcut nimic pentru a opri aceste violenţe".

Partida Italia - Serbia a început cu o întârziere de aproximativ 40 de minute din cauza incidentelor provocate de fanii sârbi. Întâlnirea a fost suspendată definitivă după doar şase minute de joc, după ce suporterii formaţiei oaspete au aruncat cu petarde şi fumigene în spectatorii italieni şi pe teren.

Vezi aici imagini cu incidentele de pe stadionul Marassi din Genova

×
Subiecte în articol: preliminariile euro 2012