x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Alexandra Dulgheru este în continuare cea mai bine clasată jucătoare română

Alexandra Dulgheru este în continuare cea mai bine clasată jucătoare română

27 Sep 2010   •   00:00
Alexandra Dulgheru este în continuare cea mai bine clasată jucătoare română
Sursa foto: /Reuters

Semifinalistă săptămâna trecută în turneul de la Taşkent (Uzbekistan), Monica Niculescu a urcat cinci poziţii, în ierarhia mondială WTA dată publicităţii astăzi, ocupând acum locul 76, cu 861 de puncte.

O altă jucătoare română, Alexandra Dulgheru, care la Taşkent a fost eliminată în sferturile de finală chiar de Niculescu, rămâne cea mai bine poziţionată reprezentantă a României în acest clasament, deşi a coborât o poziţie, până pe locul 28 (2.040 puncte).

În Top 200 mai figurează Edina Gallovits - locul 83, cu 806 puncte (minus trei poziţi), Simona Halep - locul 102, cu 701 puncte (minus două poziţii), Sorana Cârstea - locul 107, cu 665 de puncte (minus trei poziţii), Ioana Raluca Olaru - locul 170, cu 366 de puncte (în staţionare) şi Liana Ungur - locul 171, cu 364 de puncte (în urcare două locuri).

La dublu, Niculescu ocupă acelaşi loc 31 ca săptămâna trecută, cu 2.720 de puncte, în timp ce Dulgheru a urcat 17 poziţii, până pe 70, cu 1.134 de puncte, după ce a disputat finala de la Taşkent. În schimb, Gallovits a urcat două poziţii, până pe locul 69, cu 1.184 de puncte, Olaru a ajuns pe locul 84, cu 975 de puncte, după o urcare de zece poziţii, iar Cârstea se situează pe poziţia a 96-a, cu 832 de puncte (plus trei locuri).

Primele 10 locuri ale ierarhiei WTA la simplu sunt ocupate de următoarele jucătoare:

1. Serena Williams (SUA) 6.995 puncte;

2. Caroline Wozniacki (Danemarca) 5.910;

3. Venus Williams (SUA) 5.796;

4. Vera Zvonareva (Rusia) 5.550;

5. Kim Clijsters (Belgia) 5.325;

6. Jelena Jankovici (Serbia) 5.205;

7. Samantha Stosur (Australia) 4.950;

8. Francesca Schiavone (Italia) 4.670;

9. Agnieszka Radwanska (Polonia) 3.995;

10. Elena Dementieva (Rusia) 3.945.

×
Subiecte în articol: stiri