Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Aici, exact când ți-e lumea mai dragă se întâmplă ceva”. Rădoi a părăsit „Știința” după o victorie istorică în Austria și o înfrângere neașteptată acasă, cu UTA. Mirel a plecat fără să spună public motivul, iar asta i-a șocat pe suporteri. „Ce s-o fi întâmplat în vestiar? Ce l-a făcut pe Mirel s-o șteargă așa brusc?” sunt întrebările momentului în Bănie.
„Când va fi liniște la Craiova?”, a fost întrebat Mihai Rotaru la conferința în care a anunțat plecarea lui Mirel Rădoi. „Niciodată. Așa trăim noi, oltenii”, a răspuns patronul încercând să fie glumeț. Pe undeva are dreptate. Craiova a trăit mereu în istorie într-o atmosferă la limita exploziei nucleare. Așa au ajuns jucători emblematici ai „Științei” să plece la rivalele din București. Balaci și Cămătaru la Dinamo, Ungureanu și Lung la Steaua, Țicleanu la Sportul Studențesc, ca să amintim doar câțiva eroi ai marii echipe a Universității, care s-a dezintegrat după cea mai frumoasă perioadă europeană din istoria Craiovei.
După ani de anonimat în Europa, venirea lui Rădoi părea să rezolve multe probleme. Era oltean, iubea echipa, suporterii au fost nerăbdători. A reușit să schimbe stilul de la o echipă care depindea de toanele unui singur jucător, Mitriță sau Ivan, la un colectiv care muncea cot la cot și lucrurile păreau în regulă din exterior. A dus echipa în grupa Conference League. Mai venise și succesul din Austria, care a bucurat nespus fanii, însă dincolo de succes, a bucurat atitudinea echipei. Părea totul perfect. Un apropiat al clubului ne-a dezvăluit însă câteva aspecte necunoscute dincolo de poarta stadionului: „Pare inexplicabil din exterior, însă în interior plutea iminența unei explozii. Fiecare centimetru cub de aer era exploziv. Simțeai că și când pui mâna pe o clanță poți declanșa ceva. Mirel a încercat să facă un zid între vestiar și club. N-a reușit. Au fost mereu sifoane care au întărâtat o stare oricum agitată”.
Ciudata atitudine a lui Baiaram
Primul semn că lucrurile sunt pe cale să scape de sub control a fost conflictul Rădoi-Baiaram de dinaintea meciului din Conference League cu Noah și trimiterea lui în tribună. „Copilul ăsta se crede deja Messi și că i se cuvine totul. Mirel i-a dat o lecție, însă și Baiaram s-a răzbunat. În următoarele patru meciuri în care a fost folosit, cu Metaloglobus, Rapid, Rapid Viena și UTA, a fost mai slab ca o ceapă degerată. Cel mai slab de pe teren. A făcut-o special? L-a sabotat pe Rădoi și a vrut să-l facă pe antrenor cu capul? Din tribună cam așa s-a văzut”.
În cele din urmă, Rădoi a cedat, iar plecarea lui a fost explicată cu un ton fals diplomatic de patronul Mihai Rotaru într-un așa limbaj de lemn încât ar umple o sală de conferințe cu rumeguș din doar câteva fraze. „Despărțire amiabilă”, „Diferențe de viziune”, „Craiova l-a epuizat emoțional”, „Îi mulțumim că a dus echipa la un alt nivel”, „Regretăm plecarea lui”. N-ar fi fost un limbaj de lemn dacă recunoștea că nu l-a susținut deloc în fața mofturilor unor vedete din vestiar, că nu l-a protejat de presiunea din partea unor oameni din club, ca Sorin Cârțu, cel cu celebra lui exprimare „Nu vreau să zic nimic de stilul lui Mirel, însă...”, nu a respectat dorința lui Rădoi de a nu mai interacționa în privat cu anumiți jucători.
„Familia” din vestiar
Sursa noastră ne-a spus că Baiaram a fost vârful de lance al rezistenței pasive. A fost vizibil, de altfel, în ultimele meciuri: atitudinea moale, gesturile nervoase, lipsa implicării. În loc să fie motorul echipei, a fost un factor de tensiune. Iar de aici până la un mic sabotaj de grup e doar un pas. Într-un vestiar unde orgoliile sunt mai mari decât punctele din clasament, autoritatea se măsoară în mofturi, nu în principii.
Rădoi nu este genul de antrenor care se pupă cu toată lumea. Nu dă like-uri, nu râde la glume, nu face caterincă. Vrea performanță. A spus-o și a arătat-o. A cerut efort, disciplină, reacție. Dar Craiova, azi, pare mai degrabă o trupă de talente fragile vopsite în vedete, nu o echipă. Iar talentele fragile se sparg repede când le ceri responsabilitate. Uneori se mai „greșește” și face câte un meci mare, ca la Viena, că, deh!, poate te mai vede un impresar, după care se revine la mofturile de zi cu zi.
Mereu aproape, niciodată acolo
Universitatea Craiova rămâne o echipă mare doar prin amintiri, atmosfera din tribune, iubirea publicului, istoria. Toate sunt reale. Dar în interiorul clubului, cultura performanței e o poveste veche, fără moștenitori. De ani și ani, Craiova trăiește în iluzia că este „aproape” de titlu, aproape de marea performanță, aproape de echilibrul vestiarului, aproape de un proiect stabil. Dar „aproape” e un cuvânt care nu aduce trofee.
Cu fiecare sezon, imaginea devine tot mai clară: nu contează cine e pe bancă, sistemul respinge orice idee de construcție pe termen lung.
Prea multe săbii în aceeași teacă
Mirel Rădoi are multe defecte – și le recunoaște: prea orgolios, comunică dur, poate vrea să pară infailibil. Dar un lucru e cert: nu face compromisuri în vestiar. Și asta, în fotbalul nostru, e o greșeală mortală. El n-a pierdut meciurile, le-au pierdut jucătorii care au refuzat să-l mai urmeze.
Când un antrenor e sabotat, se vede în primele zece minute de joc: lipsă de pressing, alergări formale, pasă în lateral, priviri goale, neatenții „nevinovate”. Craiova le-a bifat pe toate în ultimele etape. De fapt, Rădoi a pierdut bătălia în clipa în care a vrut să transforme niște tineri răsfățați în bărbați de echipă. Iar ei au reacționat așa cum au fost obișnuiți: au preferat confortul și mofturile decât autoritatea.
Cine rămâne, cine pleacă
După plecarea lui Rădoi, clubul va trebui facă o analiză a caracterelor, altfel aceiași jucători vor continua să decidă destinele antrenorilor. Poate veni și intransigentul Mourinho, cel care i-a scos din vestiarul lui Real Madrid pe veteranii și influenții Raul și Casillas. Nici el n-ar rezista la Craiova mai mult de un tur.
Iar Baiaram, cel încă considerat de patron copilul-minune al Craiovei, pare blocat într-o adolescență fotbalistică fără sfârșit. Are talent, dar este alintat peste măsură de Mihai Rotaru și parcă deja nu mai are foame de performanță. Iar fără asta, fotbalul te uită. El crede că deja poate juca din amintiri la 22 de ani. Nu realizează că abia acum începe să scoată capul în fotbal și că ar trebui să continue să acumuleze cunoștințe, necum să creadă că deja le știe pe toate.
Mirel Rădoi n-a fost învins de Rapid, de Viena sau de arbitri. A fost învins de acea alianță tăcută a comodității din vestiar, care, tradițional, a măcinat atâtea generații de la Universitatea Craiova.
„Știința” are nevoie de caractere, de jucători care transpiră pentru un antrenor, care-i iau în serios indicațiile, nu de mofturoși care se ofensează când antrenorul se adresează pe un ton mai ridicat. Altfel, Craiova va rămâne o echipă de „aproape”. Aproape campioană, aproape unită, aproape profesionistă. Și în fotbal, „aproape” nu se premiază cu nimic.
Bergodi, Pițurcă, Reghecampf, Neagoe, Gâlcă, Rădoi... Chiar sunt toți nebuni? Doar ei? Nu se vede că la nivel de club lucrurile nu sunt în regulă? Dacă nu se recunoaște asta, atunci dânșii au o problemă, nu noi.
Mirel Rădoi
Citește pe Antena3.ro
