Steaua a completat aseară careul de aşi al Cupei României, alăturându-se celor trei echipe calificate anterior, FC Braşov, Dinamo şi Gloria Bistriţa. Fără Bogdan Stancu, menajat, băieţii lui Marius Lăcătuş au învins cu 1-0 Rapidul chiar în Giuleşti, la capătul unui meci tensionat, marcat în prima lui parte de incidentele provocate de fanii "roş-albaştri".
Unicul gol al întâlnirii a venit în minutul 49. Cristi Tănase l-a găsit cu o pasă perfectă pe Surdu, iar acesta a profitat de o defensivă feroviară visătoare şi l-a executat pe Dani Coman din colţul careului mic. Golul i-a trezit pe giuleşteni, care au luat cu asalt poarta Stelei, însă Tătăruşanu a fost imperial, reuşind cu brio să facă faţă asediului. Antrenorul Marius Şumudică a digerat cu greu eşecul. "Rapid a pierdut nemeritat. Am dominat clar jocul. N-am văzut în viaţa mea o echipă care să domine în halul ăsta pe Steaua. Ei au avut o singură ocazie, noi vreo şapte-opt. Asta-i soarta noastră", a spus tehnicianul "vişiniilor".
"A fost greu, mai ales pe final. Nu mă interesează cu cine jucăm în semifinale, eu vreau trofeul. Clubul va avea de tras de pe urma suporterilor, dar nu mă pot supăra, mai ales că unii au ajuns ori la poliţie, ori la spital" ● Marius Lăcătuş, antrenor Steaua
MECIUL A FOST îNTRERUPT OPT MINUTE
În prima parte a jocului, în prim-plan nu a fost spectacolul de pe teren, ci evenimentele din tribune.
În minutul 11, cei aproximativ 400 de suporteri stelişti prezenţi la Peluza I au început să arunce cu petarde pe teren şi în tribuna alăturată, unde se aflau fanii Rapidului, determinându-l pe arbitrul Alexandru Tudor să întrerupă meciul. Jucătorii stelişti au încercat în van să-şi calmeze susţinătorii, astfel că a fost nevoie de intervenţia forţelor de ordine, care i-au evacuat în forţă pe fanii stelişti. Mulţi dintre aceştia au fost loviţi de jandarmi, necesitând ulterior îngrijiri medicale. Jocul s-a reluat după aproximativ opt minute de la întrerupere.
● Rapid: Coman - Rui Duarte, M. Constantin, M. Antonio, Bozovici - M. Roman ('53 Frunză), N. Grigore, Spadacio, Cesinha ('63 Candido da Costa) - Herea ('71 Sburlea) - Cassio. Antrenor: Marius Şumudică.
● Steaua: Tătăruşanu - Martinovici, Galamaz, Gardoş, Brandan - Bicfalvi, Anghelov ('76 Marinescu) - Nicoliţă, Surdu, Tănase ('80 C. Matei) - Bilaşco ('56 Kapetanos). Antrenor: Marius Lăcătuş.
● Arbitri: Al. Tudor - M. Nagy, M. Orbuleţ.
Citește pe Antena3.ro