x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Atac la Bosfor

Atac la Bosfor

de Mihai Igirosanu    |    10 Aug 2010   •   00:00
Atac la Bosfor
Sursa foto: Cristi Preda/Intact Images/Gazeta Sporturilor

Plecaţi dimineaţă, la ora 8:35, la bordul unei curse Tarom de pe Aeroportul Henri Coandă, cei 13 jucători convocaţi din campionatul intern, staful tehnic, reprezentanţii şi invitaţii FRF se află deja la Istanbul în vederea amicalului cu Turcia, programat mâine seară, de la ora 21:15, pe stadionul lui Fenerbahce, Sukru Sarakoglou.



Românii s-au cazat la Hotelul Marriott Asia, stabiliment cotat la 5 stele şi aflat la circa 19 km de centrul oraşului. "Stranierii" au făcut şi vor face joncţiunea cu lotul condus de Răzvan Lucescu la hotel, iar primul antrenament s-a desfăşurat ieri, la ora 19:00. Antrenamentul oficial al tricolorilor va avea loc în această seară, la ora 18:30, dar nu se va ţine pe stadionul care va găzdui meciul amical, acolo unde nu se vor pregăti nici turcii, conform unei convenţii între cele două Federaţii. "Naţionala Turciei are un grup foarte unit. Sper ca miercuri să obţinem un rezultat frumos. Pentru noi va fi ultimul test înaintea preliminariilor Euro-2012. De aceea vrem să obţinem un rezultat bun", a declarat atacantul lui AS Monaco, Daniel Niculae, la plecarea spre Istanbul. La rândul său, fundaşul Craiovei, Ovidiu Dănănae, l-a completat: "Acest meci este foarte important pentru noi. Sper că vom începe cu dreptul şi vom obţine un rezultat pozitiv". De partea cealaltă, noul selecţioner al Turciei, celebrul olandez Guus Hiddink, al cărui contract a început la 1 august, a convocat un lot de 23 de jucători. Naţionala turcă s-a reunit la Hotelul Swissotel din Istanbul, iar antrenamentul oficial va avea loc astăzi, la ora 19:00, pe arena celor de la Galatasaray, Ali Sami Yen.

×
Subiecte în articol: stiri