x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Azeri sau moldoveni?

Azeri sau moldoveni?

de Mihai Igirosanu    |    22 Iun 2010   •   00:00
Azeri sau moldoveni?
Sursa foto: Alex Nicodim/GSP/Intact Images

Prima echipă din România care va intra în focurile cupelor europene, Dinamo, şi-a aflat ieri adversarul din turul 2 preliminar al Europa League. Calificată în Europa League doar prin bunăvoinţa Timişoarei, care a contestat dreptul de joc al rapidiştilor Dacian Varga şi Tiberiu Bălan, trupa lui Ioan Andone va întâlni la 15 şi 22 iulie învingătoarea din "dubla" dintre azerii de la Khazar Lenkoran şi moldovenii de la Olimpia Bălţi, primul meci urmând a avea loc pe terenul adversarilor. În Europa League, din România mai sunt calificate Steaua, FC Timişoara şi FC vaslui, ele urmând să-şi afle adversarele peste o lună.

În mod normal, "câinii" vor juca împotriva echipei din Azerbaidjan, la care de-a lungul timpului au evoluat şi trei fotbalişti români, Daniel Munteanu (2006), Claudiu Răducanu (2008-2009) şi Robert Ilyeş (2006-2007). Cele două partide dintre Khazar şi Olimpia Bălţi, din turul 1 preliminar, vor avea loc la 1 şi la 8 iulie. Cei mai valoroşi jucători ai azerilor sunt fundaşul albanez Beqiri (cotat la 1.250.000 de euro), mijlocaşul turc Ayhan (900.000) şi bulgarul Cvetkov (900.000). În aşteptarea debutului din Europa, Andone a fixat lotul cu care va aborda stagiul din Austria: Curcă, Bălgrădean - portari; Helder, Homei, Todorovski, Moţi, D. Grigiore, Garat, Scarlatache, Pulhac, Zie Diabate - fundaşi; Torje, Chiacu, Mărgăritescu, N'Doye, D. Kone, L. Rus, Ad. Cristea, Vranjkovici, C. Munteanu, Zicu - mijlocaşi; M. Niculae, A. Cristea, Cl. Niculescu, L. Ganea, G. Păun, Stănescu - atacanţi.


Încep şi preliminariile Ligii Campionilor
Tot ieri, la Nyon s-au tras la sorţi şi meciurile din tururile 1 şi 2 preliminare pentru Liga Campionilor. Iată câteva dintre meciuri: Metalurgs Liepajas (Letonia) - Sparta Praga (Cehia), Levadia Tallinn (Estonia) - Debrecen VSC (Ungaria), Partizan Belgrad (Serbia) - Pyunik Erevan (Armenia), Inter Baku (Azerbaidjan) - Lech Poznan (Polonia), Dinamo Zagreb (Croaţia) - FC Koper (Slovenia), Hapoel Tel Aviv (Israel) - Zeljeznicar (Bosnia), Omonia Nicosia (Cipru) - FK Renova (Macedonia), FC Salzburg (Austria) - HB Torshavn (Insulele Feroe), Bohemian (Irlanda) - FC The New Saints (Ţara Galilor), BATE Borisov (Belarus) - FH Hafnarfjordur (Islanda), AIK Solna (Suedia) - Jeunesse Esch (Luxemburg), Linfield (Irlanda de Nord) - Rosenborg (Norvegia), Ekranas (Lituania) - HJK Helsinki (Finlanda) (Turul 2 preliminar, 13/14-20/21 iulie).

×
Subiecte în articol: alte stiri din sport